UDTTMR anunță începerea sezonului competițional de kureș

5941

Articole de la același autor

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat, pentru al doilea an consecutiv, Tabăra de perfecționare și pregătire pentru kureș. Cu doar câteva zile înainte de începerea sezonului competițional 2024, membrii lotului de lupte tradiționale tătărești - kureș al UDTTMR au revenit acasă după o săptămână de pregătire intensă în stațiunea Călimănești - Căciulata, acolo unde, pe lângă antrenamente și meciuri demonstrative, luptătorii au avut și activități cultural-recreative, precum deplasarea la Cascada Lotrișor din Parcul Național Cozia sau la Mănăstirea Ostrov - Călimănești. Tot în perioada de pregătire, membrii lotului de kureș al UDTTMR s-au înscris și la un turneu de fotbal din cadrul „Festivalului Național Sportul pentru Toți”, organizat de Direcția Județeană de Sport Vâlcea, unde au obținut locul I.

Miercuri, 1 mai, membrii lotului de kureș al UDTTMR vor da startul sezonului competițional 2024 la stadionul din localitatea Valu lui Traian, acolo unde, începând cu ora 15.00, se va desfășura prima întrecere de lupte tradiționale tătărești de anul acesta. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România în colaborare cu Primăria Valu lui Traian.

Iubitorii sportului tradițional al tătarilor sunt, așadar, așteptați să își încurajeze favoriții, dar și să se înscrie în competiție la una dintre cele trei categorii: localnici, tineret și open (Pelwan).

Kureş-ul este un sport strămoşesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală. Fiind un sport de masă, el este destinat amatorilor. Kureşul, sportul tradiţional al tătarilor prin care luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, este o demonstraţie de cinste, dreptate, curaj şi dibăcie.

Competiţiile de kureş au devenit o tradiție pentru localităţile din România în care trăiesc etnici tătari, ele devenind, în timp, adevărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi populația majoritară și reprezentanți ai altor comunități etnice. Potrivit tradiției, câștigătorii competițiilor de kureș primesc drept premiu un batal. Sezonul competițional de kureș care va începe miercuri, 1 mai, se va încheia în luna septembrie, la Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3192 secunde