Peste 3.500 de etnici tătari au participat în cele 30 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan la cinele tradiționale de iftar pe care le-a organizat Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România în numeroase localități din județul Constanța. La fiecare eveniment au participat, alături de membri ai comunității, și prieteni ai acestora. Printre ei, s-au regăsit reprezentanți ai Guvernului României, ai administrațiilor locale, ai unor instituții publice locale, diplomați turci, oameni de afaceri. Atât pentru comunitate, cât și pentru invitați, întâlnirile au reprezentat un prilej de a consolida colaborări mai vechi și de a-și manifesta de fiecare dată respectul reciproc care a făcut posibilă în decursul timpului definirea Dobrogei drept „model de conviețuire interetnică”.
Luna Sfântă Ramazan se va încheia cu trei zile de Bayram care urmează a fi sărbătorite începând cu data de 10 aprilie, timp în care, potrivit tradiției, etnicii tătari vor merge în vizite, vor primi oaspeți și se vor bucura de bucatele tradiționale, la loc de cinste stând de această dată baclavalele.
„Ne-am bucurat să îi avem alături pe prietenii noștri pe parcursul Lunii Ramazan la mesele de iftar și vreau să le mulțumesc, în numele comunității, pentru onoarea pe care ne-au făcut-o să ne fie alături. Le transmit întreaga apreciere a comunității și îi asigur de sprijinul nostru în derularea oricăror proiecte menite să construiască noi punți de legătură sau să le cultive pe cele vechi. La finalul Lunii Ramazan, vreau, de asemenea, să le mulțumesc, în numele comunității, și tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea evenimentelor, tuturor primarilor și consilierilor locali care au înțeles importanța reunirii comunității în jurul mesei de iftar. Începând de miercuri, 10 aprilie, vom sărbători Bayram-ul, astfel că vreau să mulțumesc membrilor comunității care sunt mereu alături de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, să îi felicit pe cei care, cu ajutorul Bunului Allah, au reușit să țină postul și să le urez tuturor credincioșilor musulmani, indiferent de etnie, Ramazan Bayrami Qayirli Bolsin!", a transmis președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.