GALERIE FOTO. La sărbătoarea etniei tătare, sala Centrului "Jean Constantin" s-a dovedit neîncăpătoare
45560
Articole de la același autor
Târg de proiecte pe tema multiculturalității, la Școala din Castelu
27 Noiembrie 2022
Doliu la Universitatea ”Ovidius”. S-a stins din viaţă un fost prorector
15 Decembrie 2022
Doliu în învățământul constănțean. S-a stins un fondator
09 Decembrie 2022

Sărbătoarea Etniei Tătare din România, marcată anual la data de 13 decembrie, este recunoscută oficial prin Legea nr. 453/2006. Conform prevederilor legislative, „în localităţile unde trăiesc etnici tătari, autorităţile administraţiei publice locale sprijină organizarea manifestărilor cultural-artistice dedicate zilei de 13 decembrie”.

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat în perioada 13 – 17 decembrie 2022 proiectul „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România”, proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, care a culminat sâmbătă, 17 decembrie, cu un spectacol în sala Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”, care s-a dovedit neîncăpătoare.

Au urcat pe scenă și au încântat numeroasa audiență Corul de Ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din Romania, Ansamblul MashAllah de la Gradinita “Zubeide Hanim”, ansamblurile Kișkene Qarasu, Qarasu, Can Renkler, Qaytarma, Qanara, Canlar și 30 de elevi de la Școala Comunitară a UDTTMR - filialele Medgidia, 23 August, Constanta, Valu lui Traian, Eforie Nord, Cobadin, Tuzla, Eforie Sud, Mangalia, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu.


Proiectul „Repere identitare dobrogene - 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România” a avut o componentă istorică, concretizată în simpozionul „Din istoria tătarilor”, și o alta culturală, reprezentată prin spectacolul susținut sâmbătă seara.


„Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la ambele manifestări și în mod special administrației locale constănțene pentru că a înțeles importanța susținerii demersurilor noastre de păstrare și promovare a valorilor identitare”, au transmis organizatorii.

Top articole din Cultură-Educație
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 16 Decembrie 2022
Miercuri, 14 Decembrie 2022
Marţi, 13 Decembrie 2022
Duminică, 11 Decembrie 2022
Vineri, 18 Noiembrie 2022