Liniştea dinaintea "furtunii"! Litoralul, între poza de la cazemată şi şampania de club

2421

Articole de la același autor

Litoralul se pregăteşte de marea „invazie” a turiştilor. Puntea creată de 1 Mai şi de sărbătorile pascale este valorificată în special de tineret, care soseşte la mal de mare pus pe distracţie maximă. Cât de pregătite sunt unităţile, asta ţine de interesul şi de socotelile fiecărui manager, însă ultimele zile au adus liniştea de dinaintea „furtunii”.

Pe întreg litoralul, din Mamaia Nord şi până-n Mangalia, activitatea a fost destul de „subţire” în ultimele zile, chiar dacă se anunţă un număr impresionat - de ordinul zecilor de mii - de turişti dornici să petreacă la mal de mare. Cei mai mulţi vor „migra” spre zona de clubbing, conservatorii vor opta pentru tradiţionalul grătar cu mici şi bere, dar mai există o categorie, tot mai restrânsă, pentru care relaxarea înseamnă lectura pe şezlong, cu un cocktail preparat cu migală sau o cafea la nisip, în briza mării. 




În parametri de „avarie”

Week-end-ul trecut, Mangalia părea încremenită în timp. Nici debutul campaniei electorale, nici sosirea iminentă a turiştilor n-o scoteau din monotonie. Străzi goale, faleză foarte puţin populată, ambarcaţiuni care aşteptau cuminţi la cheu, cu velele legate, negustori care se cam băteau de muscă, pentru că marfa nu avea cumpărători. Poliţiştii locali trimiteau un boschetar la culcare… şi cam atât!

„Noi avem deschisă unitatea de câteva zile. Ne-am pregătit din toate punctele de vedere, însă nu avem aşteptări prea mari. Sunt turiştii tradiţionali, pe care îi găzduim de ani buni, câteva rezervări pe grupuri, puţine feţe noi. Restaurantul, terasa, mici magazine de shopping, toate sunt funcţionale”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Ionel L., proprietarul unui complex hotelier. 




Pe plajă, dacă am zărit patru-cinci persoane care se resfăţau în razele soarelui. Multe zone de agrement sunt în continuare închise, „pălării” şi şezlonguri mai sunt multe de instalat, cât despre beach-baruri, pe acestea le poţi număra pe degete.

La fel stau lucrurile şi-n staţiunile din sud, la Venus, Jupiter sau Cap Aurora, unde multe dintre hoteluri funcţionează la parametri de „avarie”. Probabil că proprietarii şi-au făcut socotelile şi, neavând numărul optim de rezervări, nici nu au pus mare preţ pe încasările de 1 Mai şi Paşte.

În schimb, veste bună pentru copii: Parc Aventura de la Neptun este deschis, aşa că dacă sunteţi pasionaţi de tiroliene, trambuline sau alte activităţi în aer liber, în Pădurea Comorova, aveţi un punct de destinaţie precis.

Ce bine că au fost demolate cabanele…

Coborând spre Constanţa, am poposit la Tuzla, localitate cu un potenţial turistic uriaş, rămas însă, de atâta amar de vreme, neexploatat. Luând-o pe vechiul drum al Morii - la intrarea în pasaj, în sensul de mers spre Constanţa, se face la dreapta! -, după ce se trece linia ferată, şi urmând linia şerpuită a cărării, prin praful sau noroiul de pe câmp, se ajunge la faleză, de unde peisajul Mării Negre este absolut superb. Cândva, zona era cât se poate de animată, acum dacă mai găseşti câţiva turişti îndrăgostiţi de plajele neamenajate. 




„La mijlocul anilor 90, aici era forfotă mare. Era o mică Florida, aşa spuneau turiştii veniţi din Bucureşti. Se construiseră cabane de lemn, se improvizaseră sisteme de alimentare cu apă. Din păcate, au fost probleme cu terenul. Oamenii ar fi dorit să cumpere, dar nu aveau de la cine, ba că ar fi la primărie, ba la Apele Române. Cert este că, în urmă cu ani buni, toate cabanele au fost dărâmate de către autorităţi. S-a spus că există un proiect macro de dezvoltare, dar nu s-a făcut nimic. Specific României!”, ne-a declarat Cosmin, unul dintre puţinii care mai au cabane de lemn în zonă.

Turiştii care optează pentru o astfel de zonă trebuie să îşi asume însă o serie de riscuri. Deşi peisajul este de vis, plaja nu este amenajată, nu există serviciu de salvamar, iar în caz de incident, sunteţi cam pe cont propriu. O descindere la una dintre cele două cazemate, ultimele care mai amintesc de grozăviile celui de-Al Doilea Război Mondial, poate fi o aventură periculoasă, pentru că de jur împrejur sunt stânci şi pietre alunecoase, udate din belşug de apa mării. Cealaltă este uşor accesibilă, fiind pe jumătate îngropată în nisip. Este folosită drept adăpost pentru ambarcaţiunile oamenilor locului sau loc de fotografiat pentru tinerii îndrăgostiţi.

O comunitate extrem de interesantă s-a creat, la mal de mare, la graniţa cu Eforie Sud, unde turiştii mai puţin pretenţioşi se bucură din plin de vacanţă la… rulotă. 




Clienţi număraţi pe degete

Apatie şi-n Mamaia, cel puţin aşa se prezenta zona dintre nefericitul Hotel Rex şi Butoaie. Pe terasa unui hotel, cu foişoare şi piscină încă neamenajate, şeful de restaurant mai-mai să adoarmă, tot aşteptând musafiri.

„De azi dimineaţă, am avut fix patru clienţi. Noroc cu grupul dumneavoastră, să acoperim cheltuielile pe care le avem cu personalul şi utilităţile. Să sperăm că, de 1 Mai, apoi de Paşte, va fi activitate. Noi putem aduce echipa la lucru, dar, dacă nu sunt turişti, rămânem doar cu cheltuiala”, ne-a explicat interlocutorul nostru.

Mai mult ca sigur, în zilele care vor urma, în special în Mamaia Nord, în zona de clubbing, va fi „zgomot”, boxele vor dudui, şampania va curge-n valuri… 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4511 secunde