UNDE FOREAZĂ CHEVRON ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA

2693
23
UNDE FOREAZĂ CHEVRON ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA - nou1368084457-1382475949.jpg

Articole de la același autor

Prospecțiunile pentru identificarea gazelor de șist au început și în județul Constanța. Societatea care se ocupă de explorări a primit avizul Agenției Județene pentru Protecția Mediului Constanța, încă din luna mai 2013, în perimetrele Costinești și Vama Veche. Pentru un al treilea perimetru, Adamclisi, s-au cerut evaluări suplimentare, întrucât în zona vizată pentru explorări sunt arii protejate. Așadar, deocamdată se explorează numai în zonele Costinești și Vama Veche. 


"Lucrările de prospecțiune seismică 2D în perimetrul Costinești se vor realiza în zona de sud a județului Constanța, pe 20 de linii seismice, paralele între ele, având o lungime totală de 300 de km, în afara ariilor naturale protejate. Lucrările de prospecțiune seismică 2D în perimetrul Vama Veche se vor realiza în 25 de linii seismice, paralele între ele, având o lungime totală de 500 de km, în afara ariilor naturale protejate", a explicat, la momentul respectiv, Lavinia Monica Zaharia, directorul Agenției Județene pentru Protecția Mediului Constanța. 
La rândul său, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice face precizări referitoare la proiectele de explorare a gazelor de șist în țara noastră.


"Proiectele pentru care au fost emise acordurile de mediu propun numai lucrări de explorare în vederea evaluării potențialului de hidrocarburi în zonă. Proiectele de explorare presupun numai măsurători geofizice în sondă și extragere carote în urma forării - și NU fracturare hidraulică. Fiecare din acordurile de mediu are la bază evaluare de impact de mediu (EIA). Subliniem că, deși nu este menționată ca fiind obligatorie în legislația în vigoare, procedura de încadrare (de evaluare a impactului asupra mediului) a fost solicitată de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice companiei operatoare, tocmai pentru a se lua măsuri suplimentare de protecție a mediului. Condițiile prevăzute în acordurile de mediu interzic lucrări de exploatare experimentală, respectiv exploatare prin fracturare hidraulică", se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Ministerului Mediului. 


Dezbateri publice anterioare

Până în prezent, Ministerul Mediului, prin Agenția Națională de Protecția Mediului, a emis cinci acte de reglementare. Este vorba de lucrări de amenajare și foraj pentru zonele Păltiniș, Popeni, Pungești din județul Vaslui și prospecțiuni seismice bidimensionale în două perimetre, Costinești și Vama Veche, din județul Constanța. 


Perimetrul Costinești se referă la zona cuprinsă între localitățile Adamclisi - Pietreni (Deleni) - Potârnichea (Topraisar) - Vânători (Pecineaga) - Tufani (Independența) - Șipote (Deleni), iar perimetrul pentru prospecțiuni Vama Veche este cuprins între localitățile Tufani (Independența) - Vânători (Pecineaga) - Vama Veche (Limanu), până la Furnica (Dumbrăveni).


"În cadrul procedurilor de emitere a acordurilor de mediu, pentru fiecare perimetru în parte au fost organizate dezbateri publice, unde au fost informate și consultate persoanele interesate, cu privire la conținutul și desfășurarea proiectului. La aceste dezbateri publice au participat și reprezentanți ai Agenției Naționale de Protecție a Mediului, ai Gărzii Naționale de Mediu. Ministerului Mediului, prin agențiile locale de mediu, a informat permanent cu privire la derularea procedurii de emitere a acordurilor de mediu, acestea fiind publicate pe site-ul ANPM", mai explică reprezentanții Ministerului Mediului.




Autoritățile verifică permanent explorările

Aflată în Statele Unite ale Americii, ministrul Rovana Plumb anunță că o eventuală exploatare a gazelor de șist, peste patru - cinci ani, va fi efectuată doar în baza unei noi proceduri, cu un nou acord de mediu eliberat pe baza evaluării impactului asupra mediului.

"După ce s-a finalizat evaluarea de impact de mediu, s-a procedat la emiterea acordului de mediu pentru explorare. Emiterea acordu-lui de mediu pentru explorare înseamnă permisiunea pentru companie de a instala forajul, iar pe de altă parte obligația Ministerului Mediului, prin Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, de a monitoriza în permanență modul în care se face explorarea", a precizat Rovana Plumb. 


Comentează știrea

23 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Lite
23 octombrie 2013
J

Sper sa polueze apa si sa produca niste seisme exact ca in jud. Galati, rrromani hoti care-si vand tara pe o spaga de cativa dolari.

cetatean
23 octombrie 2013
cetatean

Cei care conduc Agentii de PM sunt numiti de obicei politic si evident, nu vor spune NU, daca cei care i-au numit cer sa spuna DA. Va aduceti aminte ca la inceput fel si fel de specialisti spuneau ca vor pompa in sol "apa" fara sa sufle nici un cuvant despre aditivii care sunt dizolvati in acea apa. Pe urma, fel si fel de conducatori de institutii (care trebuie sa spuna DA daca vor sa primeasca fonduri de la stat) au inceput sa explice ca de fapt "carbunele nu e negru ci e roz" desi nu trebuie sa fii geolog ca sa stii cum e in realitate. Po(a)nta vorbeste de independenta energetica- care independenta? Curentul eolian-spania, resurse de petrol-austria gaze si aur/cupru? canada si sua, petrol marin-sua. Cunoasteti proverbul: Muntii nostri aur poarta.....

mi-e sila
23 octombrie 2013
rusine

Ca de obicei, constantenii sunt niste idioti, in loc sa iasa in strada si sa urmeze exemplul celor de la vaslui, stau ca tontii in case si se duc la molluri...unde este unitatea impotriva acestor hoti, distrugatori ai mediului si ai vietii si spagarilor care ne "conduc" ?...oilor, iesiti si dati cu ei de pamant fiindca peste cativa ani o sa plangeti ca ati fost niste dobitoci si nu ati luat pozitie cand trebuia...rusine Constanta !

vasile
23 octombrie 2013
despre abuzul din satul Plopeni

sa inteleg ca Lavinia Monica Zaharia a dat unda verde Chevronului pt explorarea si exploatarea gazelor de sist in Dobrogea ? Eu am 10 ha proprietate in satul Plopeni si cand m-am dus sa ar terenul am vazut mastodontii Chevronului pe propriul pamant . Cand le-am cerut socoteala au spus ca asa trebuie sa faca ,ba mai mult angajatii s-au dat la mine si m-au luat pe sus la propriu de pe pamntul strabunilor ,pe care il muncesc si pt care platesc impozit Daca tot suntem pro americani ,de ce nu se aplica si legea lor ca pamantul ce apartine proprietarului de drept,sa apartina in totalitate ( cu sol si subsol )? E clar ca alta solutie nu exista decat iesirea in strada ,ori ei ori noi

Nemo
23 octombrie 2013
Miorita Laie

Unii i-o trag cu resursele umane,altii I-o trag cu sprijinirea distrugerii industriei si altor ramuri economice,mai sunt care I-au tras-o cu resursele natural si mai vor si altii. Ce mai,Romania e violata in grup,,sub autoritatea statului. Romanii sunt obositi,dezbinati,umiliti de cei care ar trebui sa-i incurajeze si sa le dea forta si speranta. Pana la urma,se urmaza un drum aiurea din inertia data spre ceva gresit.Trezirea,chiar e nevoie de ea dar.........

Rovana
23 octombrie 2013
ca vasile sunt multe cazuri

sunt multe abuzurile in satele constantene ,pt oameni au semnat primarii chiar daca sunt terenuri private . Ei oricum nu conteaza ,primarul face legea (adica omul partidului ) Singura solutie ,iesirea in strada ,vad ca guvernantilor nostri li se tot ofera excursii in America de catre Chevron ,ca sa dea avizele de mediu . Legea o putem face noi ,daca vom fi uniti . Nu e de ajuns sa stam la ferestre si sa aplaudam protestantii . Locul nostru este langa ei pt ca avem aceleasi deziderate . Deci : NU STATI LA FERESTRE , VENITI LA PROTESTE !

vasile
23 octombrie 2013
despre abuzul din satul Plopeni

sa inteleg ca Lavinia Monica Zaharia a dat unda verde Chevronului pt explorarea si exploatarea gazelor de sist in Dobrogea ? Eu am 10 ha proprietate in satul Plopeni si cand m-am dus sa ar terenul am vazut mastodontii Chevronului pe propriul pamant . Cand le-am cerut socoteala au spus ca asa trebuie sa faca ,ba mai mult angajatii s-au dat la mine si m-au luat pe sus la propriu de pe pamntul strabunilor ,pe care il muncesc si pt care platesc impozit Daca tot suntem pro americani ,de ce nu se aplica si legea lor ca pamantul ce apartine proprietarului de drept,sa apartina in totalitate ( cu sol si subsol )? E clar ca alta solutie nu exista decat iesirea in strada ,ori ei ori noi

manole
23 octombrie 2013
lui vasile

mai nea Vasile ,inteleg ca esti suparat tare de a-i dat comentariul de doua ori . Da ,chiar asta ne-a semnat sentinta Dobrogei , asta ca sa sti cui sa aprinzi o lumanare pt "sanatate "

Liviu Chilian
23 octombrie 2013
Talharii straini si banditii alogeni gen gaborul Poanta

Motto: "Bizdicul Boeru, militarat ceausist drogat si beat mort, l'a secerat pe Ceaus, si odata cu El, intreg poporul Roman"(proverb romanesc) --- Pentru a primi "dreptul" de a’i teroriza din birourilor lor conditionate din Huston, Texas, pe Rromarlani si Romanii minoritari; "dreptul" de a le ‘shparli’ bogatiile din adancuri si comercializa in scopul propriu, nu al SULIMII rromarlanesti, Jewnglishtanezii de la Chevron si Kknadienii(cata URATENIE la criminalii’astia – GCRM aparatine unui IsaraHELLian–PARLIT ce vegeteaza pe medicamente, si este cautat de Interpol pentru crime financiare in Franta) de la GC, talhari internationali de joasa speta, i’au mituit pe politicastrii-coprofagi tampitopoleni, prin intermediul politicastrilor-criminali internationali din Augiashington D.C., IN FRUNTE cu doi Zsidani-Satanici, recte Mark Gitenstein si Clark Kane("Wesley"). Talharii insista, acum, ca ei fac doar explorari pe baza informatiilor primite de la CRIMINALII-absoluti, militaratii; informatii obtinute prin spionajul prin satelit – zic megalomaniacii, ca ar exista gaze de sist si in Misia. --- Ce trebuie sa afle un om simplu! Misia("Dobrogea") este cel mai vechi pamant din Jewropa. Cand muntii Macinului erau o insula in oceanul planetar, Alpii si Carpatii nu existau. NU EXISTA GAZE de sist in lantul muntilor Hercinici(formati in Proterozoic) ce sunt cu mult mai vechi decat…Rromarlania carpatica. Petrolul si gazelle s’au format incepand din cretacic, dupa ce meteoritul a distrus "civilizatia" dinozaurilor. Asa ca stati linistiti. Litoralul, piatra si vantul(Misie tara bogata, bate vant si creste piatra) vor ramane kustendiliilor – viitorul le va pune coada intre picioare cainilor-rabiati Jewnglishtanezi. Vor…prospera, insa, in Moldova – acolo sunt gaze de sist. Numai ca RAZESII lupta pentru pamantul si linistea lor, nu ca kustendilii din sud.

Liviu Chilian
23 octombrie 2013
Rromarlanul-caine rabiat uraste Omul si Omenia!

Cum este posibil?! Boborul vrea sa'si apere comorile din adincuri, dar suboameni-rabiati precum Poanta, Dush(k)a, Sova si Kkrau-Antonovescu au innebunit, literal, in cursa lor de a vinde tara, strainilor - vesi si vizita dementului Dushka in Augiashington D.C., unde suge licariciul si'i asigura pe Criminalii-planetari ca calaii din Afganistan se vor..."repatria" prin Karamurat si Kustendge - sa ne'ntrebam ce "patrie" au mercenarii narcomaniaci sau retarzi, negri sau albi, ce au macelarit cateva sute de mii de Afgani, din 2001 pana azi. --- Nu inteleg ceva - Jewnglishtanezii-Megalomaniaci terorizeaza omenirea, ei distrugand cateva popoare in ultimii 20 de ani, printre care si boborul Rromarlan, dar, in acelasi timp, ei sunt "preocupati" de ideea de fericire. Cititi aici: http://www.huffingtonpost.com/2013/10/22/denmark-happiest-country_n_4070761.html?icid=maing-grid7%7Cmain5%7Cdl2%7Csec1_lnk2%26pLid%3D395069 --- "The six factors for a happy nation split evenly between concerns on a government- and on a human-scale. The happiest countries have in common a large GDP per capita, healthy life expectancy at birth and a lack of corruption in leadership. But also essential were three things over which individual citizens have a bit more control over: A sense of social support, freedom to make life choices and a culture of generosity." --- Traducere: Acesti sase factori ce fac o natiune fericita, se impart egal intre preocuparile guvernamentale si o scara a valorilor umane. Cele mai fericite tari au in comun un PNB mare, speranta de viata sanatoasa la nastere, si LIPSA coruptiei in conducere. Deasemeni esentiale sunt trei lucruri asupra carora cetatenii INSISI au un autocontrol riguros: dorinta de ajutor social, libertatea de a’ti alege soarta si generozitatea naturala accentuata. --- Ultimele randuri din traducere, ne arata ce inseamna a fi Om - un Om civilizat, uman. Faceti comparatie cu starea psiho-somatica a Nebunistanezilor, atmosfera animalica in care vegeteaza, generata de DECADENTA dementiala a celor 0,15% suspusi.

23 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3605 secunde