Vă căsătoriţi? De unde puteți solicita actele de stare civilă

156
1 min citire
Vă căsătoriţi? De unde puteți solicita actele de stare civilă - x-acte-1723466829.JPG
Potrivit Primăriei Constanţa, actele de stare civilă pot fi solicitate și obținute de la Serviciul Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență Persoane Constanța, atât în format fizic, cât și electronic. Acest lucru este posibil pentru că municipiul nostru a fost integrat în luna mai a acestui an în proiectul „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC)", un program implementat la nivel național de Ministerul Afacerilor Interne. SIIEASC vizează informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea și eliberarea documentelor de stare civilă, precum și implementarea suportului necesar dezvoltării și accesării serviciilor electronice ce au la bază informații de stare civilă.
Concret, prin implementarea acestui program, din data de 24 septembrie 2024, sistemele centrale și locale care prelucrează informații de stare civilă vor fi interconectate, iar documentele vor putea fi eliberate atât în format fizic, cât și electronic. Mai mult, certificatele de stare civilă vor putea fi solicitate de la orice serviciu de stare civilă, fără a mai fi nevoie să vă deplasaţi în localitatea care a înregistrat evenimentul sau fără a mai fi nevoie de o multitudine de adrese și hârtii între instituții. Singura condiție este ca primăria de la care se solicită documentul să fi accesat sistemul SIIEASC. De asemenea, la cerere, pe certificatele de stare civilă nou eliberate, pe verso, poate fi asigurată traducerea în una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Acest lucru nu este valabil pentru certificate deja emise și pentru care se solicită eliberarea unuia nou.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0362 secunde