Va mai rezista strada Traian încă o iarnă?

2088
2

Este a cincea iarnă care vine peste strada Traian, ciopârțită de o construcție ce nu se mai termină și lăsată la voia naturii. Oamenii care locuiesc în zonă se gândesc cu groază că au început ploile și le tremură sufletul la fiecare veste despre cutremure. Sunt conștienți că stau pe marginea prăpastiei, la mila lui Dumnezeu, dar revoltați că nimeni nu face nimic pentru a consolida malul distrus de ceea ce a fost visul prea măreț al unui edil prea ocupat.
Strada Traian intră acum în iarnă la fel de expusă ca și anul trecut. Deși în martie s-au reluat oficial lucrările la mall-ul respectiv, în realitate acolo nu se face mai nimic. Nu se vede niciun progres cu con-strucția, semn că nici consolidarea malului nu este finalizată.
În vecinătatea blocurilor de pe strada Traian în care acum locuiesc poate cei mai nefericiți oameni din Constanța, ar fi trebuit să fie una dintre cele mai spectaculoase clădiri din țară. Așezat pe malul portului, complexul comercial a cărui construcție a fost autorizată de primărie ar fi avut și rolul de consolidare a falezei. Lucrările au început în 2007, iar consolidarea taluzului și stabilizarea terenului de sub strada Traian ar fi trebuit încheiate până în august 2008.
S-au oprit însă cu mult înainte de a finaliza măcar consolidarea. În prezent, șantierul, deși nu este închis, este aproape pustiu.
În cursul zilei de ieri, la fața locului nu se aflau decât vreo doi muncitori, care meștereau de zor la un morman de fier beton. Atât! Doi muncitori la o construcție de o asemenea anvergură reprezintă, dacă nu batjocură, doar praf în ochii locatarilor din zonă. Să nu se spună că nu se lucrează.

Se fac că muncesc
Mai grav este că, între timp, lucrările inițiale de rezistență au expirat. În plus, în luna octombrie a anului trecut, însuși investitorul depusese la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) o nouă ex-pertiză, prin care se arăta că zona este una cu risc major de prăbușire, din cauza umidității foarte mari.
"Chiar mă mir că nu a căzut încă faleza, cu tot cu blocurile de pe strada Traian. Mare minune să treacă peste iarnă fără să se prăbușească", spunea Christian Gigi Chiru, fostul director al ISC, în urmă cu exact un an.
Tot în toamna lui 2010, vice-primarul Decebal Făgădău declara că investitorul a remediat cât de cât sistemele de colectare și de drenaj ale apelor din subteran și că lucrarea are toate expertizele, toate avizările, numai să se apuce de treabă și să finalizeze construcția.
De fapt, investitorul s-a făcut doar că muncește, că face expertize, doar ca să nu fie amendat de primărie și tras la răspundere de oamenii a căror viață o pune în pericol.


"Mazăre nu moare de grija noastră!"
Acum, deși lucrările se derulează cu viteza melcului și este evident că zona nu va fi pusă în siguranță prea curând, nimeni nu pare să ia măsuri. Cei mai nemulțumiți de această situație sunt locatarii blocurilor din apropierea râpei.
148 de familii trăiesc zi și noapte cu frica în sân că se află pe marginea prăpastiei. Oamenii se simt prinși ca într-o capcană. Nici nu pot să își vândă apartamentele, căci nu le vrea nimeni, nici nu pot să le asigure și nici nu pot să stea liniștiți în casele lor.
"De patru ani, ne chinuim în halul ăsta. Nu putem să circulăm pe stradă, trebuie să ne lăsăm mașinile la distanță de casă. Zona arată groaznic, cu gardul ăsta de jur împrejur, ca să nu mai spunem cât este de periculos. Aproape că am pierdut orice speranță de a se mai face vreodată ceva", ne spune unul dintre locatari. Nu vrea să-și dea numele, de teamă că va fi ținut minte și, dacă va avea vreodată nevoie de ceva de la primărie, va fi refuzat. Dar nu ezită să spună: "Mazăre se plimbă prin toate țările. Ce-i pasă lui. Nu moare de grija noastră că avem inima cât un purice că blocurile s-ar putea prăbuși oricând".
La fel de supărați sunt și vecinii săi. Dar, pe lângă primarul Radu Mazăre, ei îi consideră responsabili de chinul prin care trec și pe cei care construiesc mall-ul.
"Au distrus malul. Atunci când a fost de distrus, au venit cu o armată de muncitori. Acum, când trebuie să repare ce au făcut, aduc numai doi-trei muncitori. În ritmul acesta, o să termine construcția în 2050. Poate strada nu mai rezistă nici iarna asta. Că încep acum ploile și suntem la mila lui Dumnezeu!", ni s-a plâns un alt locatar.



Comentează știrea

c.constantin
11 octombrie 2011
groapa lui mazare

a discuta despre consolidarea strazii traian cu un surd iubitor de locatii hawaiene!?!...noua ne trebuie un primar ca cel de navodari care sa se lupte pentru localnici, nu sa faca parteneriate dubioase,pana si batranii au vazut ca matei se ingrijeste de ai lui in pragul iernii,vezi cele 35 de kg.de cartofi

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Nu știam că Moinescu are dosar penal"
Pagina a fost generata in 0.3152 secunde