Vă vine să credeți? COVID-19 a scăzut încasările firmelor de pompe funebre

2460

Articole de la același autor

Printre cele mai profitabile afaceri, erau până nu demult, afacerile cu moartea. Şi acum în pandemie, COVID-19 a secerat pe capete populaţia, dar în loc să crească încasările pompelor funebre, aproape că le-a adus în pragul falimentului.



Noul virus SARS-CoV-2 a decimat, până la acest moment, 515 persoane, în Constanţa, de la începutul crizei sanitare. Ordinul nr. 570/2020 emis în aprilie de către Ministerul Sănătăţii a impus un nou protocol pentru pacienţii care mor de noul coronavirus. Potrivit acestui ordin este interzisă autopsia, îmbălsămarea şi îmbrăcarea decedatului pentru a nu exista riscul, răspândirii virusului ucigaş. Persoana care a murit de COVID-19 este introdusă într-un sac impermeabil, dublu şi ermetic închis cu fermoar peste care se pulverizează produse biocide pe bază de formol. Este pus în sicriu care se sigilează. Astfel că, în aceste condiţii, aparţinătorii nu vor cheltui bani decât pentru sicriu, acte şi transport. Cele mai multe familii au înmormântările lângă mormânt şi amână pomenirea până la ridicarea restricţiilor privind adunările de grup.


O nouă găselniţă, taxa covid

Unele firme care prestează servicii de înhumare percep şi o taxă covid. Altele au făcut un preţ rotund, în care este inclus transportul decedatului, de la spital sau de la domiciliu, la locul de îngropăciune şi această taxă de virus. Bătălia se dă între cele trei firme care s-au dezvoltat în jurul Cimitirului Central. Cea mai convenabilă, care are şi sicrie sociale, din brad, la preţul de 350 de lei, percepe pentru transportul decedatului o taxă de 400 de lei. „Este foarte greu de când se moare de covid. Au scăzut vânzările mult. Acum lumea cumpără doar coşciugul şi plăteşte transportul, care la noi este 400 de lei. Mai cheltui cu câteva pachete şi taxa de înmormântare la preot şi ai scăpat. Nu mai sunt înmormântările de altădată cu 30, 50 de persoane”, a spus Angelica S., reprezentat firmă pompe funerare.



O altă firmă aceeaşi situaţie. „Nu prea mai avem clienţi. Merg slab vânzările. Anul trecut pe vremea asta nu mai făceam faţă comenzilor. De când cu pandemia asta ţi-e frică să mai mori, te duce ca pe un câine la groapă. La noi transportul costă 700 de lei. Venim noi cu saci, cu biocide. Nu mai cumpără lumea haine. Cei cu frică de Dumnezeu mai cumpără câte un costum. Dacă te pune direct în sac aşa cum ai murit nu te mai îmbracă. Îţi pune hainele în coşciug, peste saci. Să ai cu ce te îmbrăca, pe lumea cealaltă”, ne-a povestit, făcând haz de necaz, Marieta L., lucrător comercial.


Cea mai scumpă dar şi bine aprovizionată casă mortuară, duce şi ea lipsă de vânzări. „Morţi sunt, dar nu mai e ca înainte. Acum nu mai ai voie decât cu 8 persoane şi dacă a murit de COVID-19, nu îl mai poți ține nici la priveghi, nici pomană nu-i mai faci. Au scăzut încasările cam cu 40%. Transportul la noi, în care sunt incluse echipamentul de protecţie al băieţilor, sacii şi biocidele costă 2.000 de lei. Dar cu ajutorul de înmormântare te descurci să cumperi şi sicriu. Avem pentru toate buzunarele”, a declarat Aneta M., reprezentatul unei alte firme de servicii funerare.


Ajutorul de înmormântare acordat de stat, pentru persoanele asigurate, este de 5.429 lei, iar pentru o persoană neasigurată, dar care are un membru de familie asigurat, ajutorul este de 2.715 lei. Pentru a reduce din cheltuieli, firmele de pompe funebre au redus programul de lucru la patru ore angajaţilor. Astfel că şi salariile s-au diminuat. „Este greu pentru toată lumea să supravieţuieşti în aceste zile. Ne rugăm de sănătate şi să scăpăm cu bine din această situaţie. Suntem mulţumiţi că avem un loc de muncă din care, de bine, de rău avem cu ce ne întreţine familiile”, ne-a spus Georgeta V., lucrător comercial.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3458 secunde