Schimbări majore!

Vrei subvenție la încălzire? Iată ce condiții trebuie să îndeplinești și de ce acte ai nevoie

4869
12
Vrei subvenție la încălzire? Iată ce condiții trebuie să îndeplinești și de ce acte ai nevoie - ajutoareincalzire-1381940529.jpg

Articole de la același autor

Cu iarna bătând la ușă, mulți așteaptă să vadă dacă mai pot primi ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a modificat cererea de solicitare și a adăugat, pe lângă posibilitatea primirii de ajutor pentru cei care se încălzesc cu energie electrică, obligativitatea de a prezenta acte doveditoare privind veniturile, componența familiei și bunurile în proprietate.

Cererea și declarația pe propria răspundere pentru ajutor social au fost modificate astfel încât, în baza aceluiași formular, beneficiarii să poată solicita atât venitul minim garantat, cât și alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzirea locuinței. Cererea tipizată a fost publicată în Monitorul Oficial la sfârșitul săptămânii trecute. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a transmis deja către primării modelul de cerere și declarația pe propria răspundere pentru solicitarea ajutorului de încălzire. "În perioada următoare, primăriile se vor ocupa de tipărirea și distribuirea cererilor către beneficiari. Apoi tot la primării vor fi înregistrate și verificate", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mariana Fătu, purtător de cuvânt la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța.

Se cer adeverințe de la Fisc sau de la angajator

Potrivit acesteia, modificările făcute vizează introducerea obligativității de a atașa cererii de acordare, a mai multor documente doveditoare. "Actele doveditoare sunt cuprinse în cerere, în care se precizează că trebuie atașate, și este vorba despre documentul ce dovedește un eventual grad de dizabilitate, actele de identitate ale membrilor familiei, adeverințe de venit de la Administrația Financiară sau de la angajator, după caz, mandate poștale sau extrasuri de cont, contractul de muncă privitor la veniturile obținute din străinătate, mandatele poștale sau extrasurile de cont privitoare la alocațiile de stat pentru copii sau de întreținere și adeverințele de la instituțiile de învățământ privitoare la bursele pentru elevi sau pentru studenți", a adăugat reprezentantul AJPIS.

Ce bunuri exclud ajutorul

Totodată, a fost modificată lista bunurilor ce conduc la excluderea solicitantului de la acordarea ajutorului sociale, în sensul că sunt eliminate categoriile de terenuri, animale și păsări și se introduce, în schimb, o valoare netă de producție în cazul suprafețelor de teren, animalelor și păsărilor până la care se poate solicita ajutorul social.

"Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social cuprinde clădiri și alte bunuri mobile cu potențial de valorificare, respectiv aflate în stare de funcționare, precum și suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie", se menționează în proiectul de HG aprobat de guvernanți.

De asemenea, o modificare importantă vizează proprietarii de autoturisme. Dacă anul trecut, cei care dețineau un autoturism cu capacitate cilindrică peste 1.600 cmc nu primeau ajutor, anul acesta s-a renunțat la mărimea motorului în detrimentul vechimii mașinii. Astfel, cei care dețin autoturism mai nou de 10 ani nu vor încasa ajutorul.

De asemenea, cei care dețin depozite bancare mai mari de 3.000 lei nu mai primesc subvenția.

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
marius
17 octombrie 2013
deci..

O sa primeasca maxim 100 familii ajutor iar noi astia restu care ne-am chinuit sa luam un logan de fix 1500euro cu anul de fabricatie 2005 o sa ne luptam cu cea mai scumpa gigacalorie din univers.

europeanu
17 octombrie 2013
Pomana

Spuneti va rog cine da de pomana in oras si cine in judet.Vrem nume pentru a-i proslavi.Si pentru a-i alege pe vecie.Va rugam....

noni
17 octombrie 2013
țeapă

Deci e un pacat sa ai o masina mai noua de 10 ani, mai mult de 3000 de lei la banca si bunuri mai valoroase de 2500 de euro ! Sa inteleg ca acesta este pragul peste care esti considerat bogat sau prost ??? Ca nu stiu cum sa ma simt, bine ca le am sau prost ca iar o sa dau 900 de lei pe luna la intretinere ?? Parca la ultimele alegeri Suleyman sulamica a promis ca rezolva problema cu CET-ul, a castigat alegerile, cu promisiunea ce s-a intamplat ?? 3M Mazzare, dumnezeii matii de drogat nenorocit !! Sper sa te manance rechinii in Madagacar, tantarul anofel si musca tete !!

Dobrogea noua
17 octombrie 2013
purtatori de cuvant

Voi astia de Dobrogea noua sunteti cumva purtatorul de cuvant de la Primarie ? Sclaviilor !!

constantean
17 octombrie 2013
ptr 1, 2 si care or mai fi!

Maaai disperatilor! Astea sunt normele Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. Primaria are alte criterii de acordare a subventiilor ptr caldura!

lucian
17 octombrie 2013
minciuni

Nu se va respecta,caci primaria prin "conducatorul lor iubit",va cere sa se semneze pe propria raspundere,si astfel cei care au mintit pana acum , vor beneficia in continuare de ajutoare,iar cei care muncesc ii vor sponzoriza pe lenesi

FONDURI UE
17 octombrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

viitorul suna ingrozitor
17 octombrie 2013
pt. Bosorogii din Constanta

Il mai votati pe Mazare pt 1l de ulei si 1kg de zahar? Asa va trebuie daca sunteti Prosti!

AFACEREA TA
17 octombrie 2013
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

AFACEREA TA
17 octombrie 2013
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati:www.cultivareaciupercilor.ro

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3454 secunde