Vreme însorită și deosebit de caldă la Constanța. Vezi prognoza pe două săptămâni

556
Vreme însorită și deosebit de caldă la Constanța.  Vezi prognoza pe două săptămâni - canicula-1371481626.jpg

Articole de la același autor

Vremea este însorită și foarte caldă, zilele acestea, pe litoral. Cerul este senin, soarele arde cu putere, iar temperaturile vor depăși 30 de grade Celsius.

Astăzi, la Constanța, vântul va sufla slab, dinspre est, și meteorologii prognozează o maximă de 32 de grade Celsius. Peste noapte cerul se va menține senin și vântul doar va adia ușor. Termometrele vor indica minimum 19 grade. Mâine va fi și mai cald, cu valori ce vor atinge 35 de grade Celsius. Cerul va deveni ușor variabil și este posibil, spre după-amiază, să apară averse însoțite de descărcări electrice.

De altfel, Administrația Națională de Meteorologie anunță vreme deosebit de caldă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. În Dobrogea, vremea va fi călduroasă la începutul acestei săptămâni, când media maximelor se va situa în jurul a 30 de grade, apoi se remarcă o scădere de temperatură, concretizată în valori medii de 25 până la 27 de grade, urmată de o nouă încălzire, ce va aduce regimul termic în jurul celui normal al perioadei, la o medie de 29 de grade. Și minimele termice vor oscila destul de mult, scăzând de la 19 la 20 de grade, zilele acestea, la o medie de 16 grade în partea a doua a săptămânii ce urmează. Apoi regimul termic se va menține relativ constant la valori de 18 - 19 grade.

În ce privește ploile, ele vor fi relativ reduse în următoarele două săptămâni. Sunt șanse de precipitații miercuri, 19 iunie, și, din nou, pe 26 și 27 iunie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8221 secunde