Zeci de copaci şi sute de arbuşti ornamentali, plantaţi la Constanţa

262
Zeci de copaci şi sute de arbuşti ornamentali, plantaţi la Constanţa - zecidecopaci-1641137894.jpg

Articole de la același autor

77 de mesteceni și 235 de arbuști ornamentali au fost plantați zilele acestea în Constanța. 60 de mesteceni completează perdeaua verde de protecție sanitară înființată pe bulevardul Aurel Vlaicu, iar alți 17 mesteceni au fost plantați în cartierul KM 4-5, zona Doraly. Taluzul cuprins între Poarta 1 și Poarta 2 a fost îmbogățit, de asemenea, cu 235 de arbuști ornamentali.

„Plantările vor continua în mai multe zone din oraș atât timp cât condițiile meteorologice o vor permite. Până în luna aprilie a anului viitor vor fi plantați toți cei 600 de arbori cuprinși în programul plantărilor toamnă 2021 - primăvară 2022 demarat de municipalitatea constănțeană. Vor fi plantați arbori din speciile Celtis australis (Sâmbovină), Acer platanoides(Arțar), Prunus mahaleb(Vișin turcesc) și Betula ssp(Mesteacăn). Toate acțiunile de plantare inițiate și derulate prin grija serviciului de specialitate Spații Verzi din cadrul Primăriei Constanța sunt realizate cu respectarea condițiilor specifice de climă și sol”, transmit reprezentanţii autorităţilor locale.

Aceştia fac apel la constănţeni să protejeze plantațiile nou-înființate și în situația în care constată acte de vandalism sau de sustragere a arborilor să sesizeze acest lucru la numerele de telefon: 0241/550055 – Dispecerat Primăria Constanţa și 0241/484205 și 0341/922 - Direcția Generală Poliția Locală. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4072 secunde