Zi istorică pentru RAJA Constanța. Ambasadorul israelian David Saranga, în vizită la compania de apă

403

Articole de la același autor

Compania de apă RAJA vrea să aducă la Constanța cele mai noi tehnologii și să folosească din experiența companiilor din Israel în ce privește gestionarea apei. De altfel, în luna septembrie, Constanța va găzdui o expoziție internațională și un seminar la care se vor reuni experți din domeniu.

Compania RAJA a avut parte de oaspeți de seamă, în cursul zilei de ieri. Excelența Sa Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, a efectuat o vizită de lucru la sediul RAJA, unde a discutat cu conducerea regiei și s-au stabilit direcțiile pentru întărirea colaborării în firmele israeliene și cele românești din domeniul apei.

"În ultimii ani, RAJA SA Constanța a reușit să se impună, atât în țară, cât și peste hotare, în rândul operatorilor de profil. Calitatea serviciilor furnizate, recunoscută prin certificările europene, răspunde tuturor cerințelor și solicitărilor internaționale din domeniul apei, calitate certificată și de relațiile de colaborare cu cei mai mari specialiști din lume, dar și de comunicarea cu cele mai înalte foruri administrative ale unor țări aflate pe primul loc în ceea ce privește tehnologiile de vârf", a declarat directorul general al RAJA SA, Felix Stroe.



Ca o recunoaștere a relațiilor de colaborare între RAJA SA Constanța și companii din Israel, ambasadorul David Saranga a ținut să se întâlnească cu reprezentanții companiei constănțene și să facă planuri care să întărească relațiile de colaborare.
"Sunt încântat să fiu aici, în Constanța. Ceea ce a reușit să facă RAJA la Constanța trebuie să fie un exemplu și pentru alte județe și alte orașe din România. Avem multe companii din Israel care funcționează în România, sunt multe tehnologii din Israel care sunt prezente în România, dar potențialul este mult mai mare", a declarat David Saranga.

Expoziție internațională cu soluții moderne de gestionare a apei

Acesta susține că va convinge companiile din Israel să împărtășească soluțiile inovatoare pe care le implementează pentru gestiunea apei.

"Planeta se află într-o criză a apei, una care va deveni mai severă în perioada următoare. Lipsa sau reducerea resurselor de apă va conduce, în curând, la instabilitate politică și socială și deplasarea populațiilor. Criza apei este mai acută și mai concretă, pentru că se concentrează pe o singură resursă, fără de care umanitatea nu poate supraviețui. România este bogată în resurse de apă. Pentru moment. Însă viitorul trebuie asigurat. Trebuie să ne gândim cum să gestionăm și să folosim corect această bogăție pe care o aveți. Israelul este o țară a inovațiilor, acolo unde creativitatea întâlnește nevoile. Astăzi, Israelul contribuie foarte mult, la nivel global, pentru rezolvarea problemelor de managementul apelor uzate, de filtrarea apei, desalinizarea, precum și optimizarea rețelelor de apă. Israelul are foarte multe soluții inovatoare, care pot fi de folos României. Am fost mândru să văd rezultatele eforturilor depuse de ambele părți, în ultimii ani, și sunt încrezător că putem face mult mai mult", a subliniat ambasadorul David Saranga.



Bazele colaborărilor între RAJA și firme israeliene din domeniul apei au fost puse încă din anul 2009 și s-au dezvoltat, implementându-se, de la sistemul de comunicare a datelor la distanță prin sistemul Motorola, până la detecția prin satelit a problemelor tehnice ale sistemelor de apă.
"Resursa de apă nu este inepuizabilă. Accesul la apă de calitate este foarte greu pentru majoritatea populației de pe glob. Nici în România nu trebuie să ne batem joc de ea. Ceea ce avem trebuie să drămuim. Este o vizită istorică pe care am așteptat-o și am plănuit-o cu drag. Este normal să vrem să aducem la Constanța tehnologiile de vârf din Israel", a precizat Felix Stroe.



În premieră, directorul general al RAJA SA a anunțat că municipiul Constanța va găzdui, în luna septembrie, o expoziție internațională cu cele mai moderne soluții din domeniul apei, la care vor fi prezenți lideri mondiali.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1392 secunde