Ziua Eroilor, sărbătorită de autoritățile locale la Medgidia
14097
Articole de la același autor
Joi, în ziua de Înălțare, pentru omagierea eroilor patriei căzuți pe front în Primul Război Mondial, autoritățile statului român au sărbătorit Ziua Eroilor. Ziua Eroilor a fost decretată ca sărbătoare națională, care trebuie celebrată cu mare fast religios, școlar, militar și național, în Ziua Înălțării Domnului. Cu această ocazie, la monumentele din țară se organizează ceremonii pentru cinstirea tuturor eroilor români decedați de-a lungul secolelor pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea credinței, libertății țării noastre dar și pentru întregirea neamului.
La Medgidia, Primăria Municipiului, împreună cu Garnizoana municipiului, au desfășurat o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor din localitate. Startul manifestărilor l-a dat intonarea imnului de stat, continuând cu slujba religioasă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea României. Reprezentantul Garnizoanei Medgidia, Ion Ilie, a ținut o alocuțiune despre semnificația Zilei Eroilor pentru trecutul țării. Acesta a punctat, în discursul său, importanța păstrării a ceea ce țara a moștenit cu prețul vieții eroilor. A urmat, apoi, ceremonialul depunerii de coroane de flori, în cadrul căruia și-au prezentat omagiile și au depus câte o coroană reprezentanții instituțiilor din municipiu, asociații militare în rezervă și în retragere, partide politice.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 24 Mai 2023
Miercuri, 24 Mai 2023
Miercuri, 24 Mai 2023
Luni, 15 Mai 2023