Ziua Eroilor va fi celebrată joi în toată țara. Ministrul Apărării și președintele vor marca evenimentul la Sibiu

157
Ziua Eroilor va fi celebrată joi în toată țara. Ministrul Apărării și președintele vor marca evenimentul la Sibiu - foto4gardalacruceamarinarilorsiz-1684930722.jpg
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează, joi, în marile garnizoane din ţară, precum şi la mausoleele eroilor şi la cimitirele şi parcelele de onoare, ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuţi la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operaţii.

În acest context, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi preşedintele Klaus Iohannis vor participa, joi, la ceremonia militară şi religioasă organizată la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava, Sibiu.

De asemenea, cercurile şi bibliotecile militare organizează manifestări evocatoare dedicate Zilei Eroilor, simpozioane, întâlniri cu istorici sau cu veterani de război, vizite la muzee şi monumente comemorative şi expoziţii de carte, potrivit Agerpres.

În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12,00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

În 1995, Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare naţională, data celebrării fiind de Ziua Înălţării Domnului, potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe.

România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia - Războiul de Independenţă, al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial şi, după 1990, la misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2834 secunde