X
X
Mai multe ştiri online:

Președintele celor de la FC Barcelona promite că Messi va rămâne pe "Nou Camp"

Ştire online publicată Luni, 06 Iulie 2020. Autor: Mircea GHIȚĂ


Președintele lui FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a afirmat că Lionel Messi își va încheia cariera la clubul spaniol de fotbal, dezmințind informațiile conform cărora starul argentinian nu ar mai dori să-și prelungească actualul contract, care expiră anul viitor, informează Reuters.


"Messi a spus că își va încheia activitatea și viața fotbalistică la Barca", a declarat Bartomeu pentru postul de televiziune Movistar, după ce echipa sa a învins în deplasare, cu scorul de 4-1, formația Villarreal, într-o partidă din La Liga, disputată duminică seara.


"Nu voi explica detaliile, pentru că suntem concentrați asupra competiției și negociem cu mulți fotbaliști, însă Messi ne-a explicat că vrea să rămână așa că ne vom bucura de el pentru încă mult timp", a adăugat conducătorul catalan.
Messi, în vârstă de 33 ani, care a semnat ultimul său contract cu Barca în 2017, a devenit mai critic la adresa conducerii clubului anul trecut, iar postul de radio Cadena Ser a anunțat săptămâna trecută că sud-americanul este nemulțumit de modul în care merg în prezent lucrurile la gruparea de pe Camp Nou și dorește să plece în 2021.
Succesul de la Villarreal o menține pe FC Barcelona în cursa pentru titlul de campioană a Spaniei, aflându-se la patru puncte în spatele echipei Real Madrid, care s-a impus la rândul ei, cu 1-0, pe terenul lui Athletic Bilbao, grație unui gol marcat din penalty de Sergio Ramos.


Lovitura de la 11 a fost acordată după consultarea VAR, în timp ce Athletic a avut la rândul ei o fază la care a solicitat un penalty, refuzat însă de arbitru.


Bartomeu a trimis "înțepături" către rivala din Madrid, afirmând că tehnologia video nu este aplicată corect de la reluarea sezonului, după pauză provocată de pandemia de coronavirus.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Sport Internaţional

Top ştiri din ultimele 7 zile

Politică-Administrație
Luni, 14 septembrie Foto : Marian Vasiliev: "Prima parcare subterană va fi inaugurată pe 1 Decembrie 2021!" 31470 vizite, 0 comentarii Marian Vasiliev: "Prima parcare subterană va fi inaugurată pe 1 Decembrie 2021!"
Social
Luni, 14 septembrie Foto : Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie 3938 vizite, 0 comentarii Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie
Cultură-Educație
Miercuri, 16 septembrie Foto : Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă 1474 vizite, 0 comentarii Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă
Eveniment
Marti, 15 septembrie Foto : GALERIE FOTO / Liberalul Marian Iordache, condus pe ultimul drum de medgidieni 1258 vizite, 0 comentarii GALERIE FOTO / Liberalul Marian Iordache, condus pe ultimul drum de medgidieni
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 1.0918 secunde