Academia Hagi U17 începe, astăzi, turneul Puskas Suzuki Cup 2013

299
Academia Hagi U17 începe, astăzi, turneul Puskas Suzuki Cup 2013 - fotbalacademia-1364494729.jpg
Echipa de Juniori B a Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi" (jucători născuți după 1 ianuarie 1996) a ajuns, ieri, în Ungaria, unde va participa la turneul internațional "Puskas Suzuki Cup 2013" U17. 

Competiția este organizată de Academia Ferenc Puskas și reunește la start șase echipe: Academia Puskas (gazda turneului), Honved Budapesta (clubul la care a evoluat în Ungaria Ferenc Puskas), Real Madrid (clubul la care Ferenc Puskas a cunoscut gloria fotbalistică), Panathinaikos Atena (clubul la care Ferenc Puskas a cunoscut cele mai mari satisfacții ca antrenor), Melbourne Football Institute și Academia Hagi. 

Pentru Academia Hagi, echipă pregătită de Vasile Mănăilă, va fi cea de-a treia prezență consecutivă în puternicul turneu internațional maghiar. Constănțenii susțin, astăzi, meciul de deschidere, urmând a înfrunta pe organizatoarea turneului, Academia Puskas. 

Iată programul echipei constănțene: astăzi, ora 15.00: Academia Puskas - Academia Hagi; mâine, ora 15.00: Academia Hagi - Real Madrid. Finalele se vor juca luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2695 secunde