Alexandru Chipciu a explicat de ce nu a semnat cu FCSB

133
Alexandru Chipciu a explicat de ce nu a semnat cu FCSB - chipciu-1687543205.jpg

Articole de la același autor

Alexandru Chipciu (34 de ani) a decis în această vară să semneze prelungirea contractului cu Universitatea Cluj, deși ar fi fost ofertat și de FCSB.

Chipciu a avut un prim sezon bun la U Cluj, cu 39 de meciuri jucate, două goluri și două pase decisive, iar alături de formația ardeleană a disputat finala Cupei României. Folosit ca extremă sau ca fundaș lateral, fotbalistul născut în Brăila s-ar fi aflat inclusiv în atenția celor de la FCSB.

Înainte de a semna prelungirea cu U Cluj, Chipciu ar fi primit o ofertă și de la FCSB. Deși spune că a fost tentat inițial să accepte, fotbalistul cu 46 de meciuri sub tricolor s-a răzgândit, iar acum explică motivele.

„Nu prea mi-a plăcut să negociez și atunci când am venit de la CFR, ce era de negociat așa? Dacă era salariu de milioane, te gândeai să mai negociezi, dar la nivelul ăsta nu poți să negociezi foarte mult sau așa mi s-a părut mie. Într-adevăr, am semnat acum pe doi ani, cu clauza dacă rămânem în prima ligă anul acesta. Mă bucur că am rămas aici.

Într-o seară am fost puțin plecat în altă parte, apoi m-am schimbat și am luat decizia de a rămâne aici. Da, nu aș vrea să vorbesc acum pe tema asta, că mamă, nu știu cine mă voia, dar clar era o persoană de acolo care m-a plăcut, m-a ajutat de-a lungul timpului și cu care am avut o relație bună, îi sunt recunoscător pentru asta mereu.

Cred că a fost o dorință de-a lui de a mă aduce, eu am fost clar tentat să mă duc, apoi, eu știu, când te trezești, pui în balanță lucrurile, fete, școli și așa mai departe, faptul că m-am simțit foarte bine aici, suporteri, am crezut că e mai bine să rămân aici”, a spus Alexandru Chipciu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4552 secunde