Amicalele din martie, unicul test veritabil al naţionalei înainte de EURO 2024

191
Amicalele din martie, unicul test veritabil al naţionalei înainte de EURO 2024 - iordanescu-nationala-1710676834.jpg

Articole de la același autor

Meciurile amicale din luna martie, cu Irlanda de Nord şi Columbia, reprezintă primul şi unicul test veritabil pe care îl avem la dispoziţie pentru pregătirea EURO 2024, a subliniat selecţionerul echipei naţionale, Edward Iordănescu, într-un mesaj postat sâmbătă, 16 martie, pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

„Partidele echipei naţionale din această lună reprezintă primul şi unicul test veritabil pe care îl avem la dispoziţie pentru pregătirea EURO 2024. Amicalele programate în vară, chiar înaintea turneului final, vor fi într-un context diferit, cu deja alte obiective”, a declarat Edward Iordănescu, care a convocat 29 de jucători pentru partidele cu Irlanda de Nord şi Columbia.

Tehnicianul a menţionat că jucătorii care nu au fost convocaţi pentru aceste amicale păstrează şanse de a fi prezenţi în lotul pentru Campionatul European.

„Pentru o perspectivă cât mai corectă asupra resurselor pe care ne putem baza la EURO am decis convocarea unui număr mai mare de jucători la această acţiune. Însă, şi vreau să accentuez acest lucru, fotbaliştii care nu se regăsesc acum pe această listă nu înseamnă că vor lipsi automat şi din lotul pentru Campionatul European! La fel cum cei prezenţi acum nu au, prin această convocare, vreo garanţie privind participarea lor la EURO 2024”, a afirmat Edward Iordănescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7469 secunde