Antrenorul FC Farul, Alin Artimon a scăpat de suspendare!
233
Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal a anulat, astăzi, suspendarea de 9 etape aplicată antrenorului Alin Artimon pe 18 octombrie, în urma incidentului cu arbitrul de rezerva al partidei FC Farul - Dunărea Galați. Odată cu anularea deciziei de suspendare, Alin Artimon a scăpat și de
amenda de 4.500 lei și își va conduce echipa de pe banca tehnică în
meciul de sâmbătă de la Brăila. Până acum, antrenorul Farului a privit
din tribună înfrângerile cu Dinamo II, CS Buftea, Chindia Târgoviste și
Unirea Slobozia.
La meciul cu Dunărea, câștigat de Farul cu 1-0, tehnicianul "marinarilor" și-a ieșit din minți după ce arbitrul Adrian Paraschiv a dictat foarte ușor un penalty în favoarea oaspeților. Reacția lui Artimon nu a trecut neobservată, iar acesta a fost trimis imediat în tribună de către central pentru proteste. De asemenea, Artimon fusese acuzat de către arbitrul de rezervă, Valentin Porumbel, că a fost bruscat și amenințat în timpul protestelor tehnicianului.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 16 Noiembrie 2012
Joi, 15 Noiembrie 2012
Joi, 15 Noiembrie 2012
Miercuri, 14 Noiembrie 2012
Miercuri, 14 Noiembrie 2012
Miercuri, 14 Noiembrie 2012
Joi, 15 Noiembrie 2012
Miercuri, 14 Noiembrie 2012