Marius Șumudică:

"Atât au putut, nu se pune problema că n-au vrut"

1416
La finalul meciului, antrenorul Farului, Marius Șumudică, a exclus categoric varianta unui non-combat al jucătorilor săi.
"Cum se poate afirma că n-au vrut jucătorii? Atât au putut. Așa se întâmplă când nu sunt capacitați 100%. Când au fost liniștiți și nu s-au gândit la alte probleme, am avut rezultate, ne-am cățărat în clasament. Dacă știi tu că n-au vrut, spune-mi și mie, că eu nu mi-am dat seama", i-a răspuns Șumudică unui ziarist.
Șumi crede că, ieri, Farul a câștigat un punct, care, de bine de rău, menține echipa în preajma podiumului. "Nu știu dacă ne ajută cu ceva acest egal, dar important e că n-am pierdut și că ne aflăm la al cincilea meci la rând fără gol primit. Problema e că azi (n.n. - ieri) nici nu ne-am creat ocazii de gol, altă dată aveam câte 6-7. E din ce în ce mai greu să joci acasă. Tulcea e echipă valoroasă, cu experiență, care pasează bine", a mai spus Șumudică.
"Cu un ochi râd și cu altul plâng, după acest egal. Nu știu pe cine ajută, dar suntem într-o competiție sportivă și joci să câștigi. Cele două echipe și-au făcut datoria. Ce ați fi zis dacă vedeați un blat? Nu a fost un meci spectaculos, ci unul de uzură, de luptă. Absențele noastre au contat foarte mult, altfel eram mai incisivi în atac", a declarat și antrenorul Deltei, Constantin Gache.
Ieri, a surprins absența din lotul de 18 a lui Cristocea, care părea că se refăcuse după accidentarea de la Galați. "Cristocea nu a fost apt 100%, după întinderea fibrilară suferită la meciul cu Dunărea. Am avut o discuție cu el și mi-a zis că nu e 100%", a spus antrenorul.
Totodată, Șumudică a explicat că l-a înlocuit pe Diogo Andrade încă din minutul 29 la cererea jucătorului, care a simțit dureri la spate, iar tehnicianul nu a vrut să riște ca portughezul să facă ruptură și să rateze restul sezonului.
Principalul constănțean a mai spus că se gândește la posibilitatea ca Farul să ceară amânarea meciului cu CSM Rm. Sărat, din etapa viitoare, întrucât va avea doi jucători convocați la lotul de tineret, Mățel și Papp (la meciul oficial cu Letonia, de sâmbătă, 14 noiembrie, și apoi, ei și Matei, la confruntarea cu Polonia, de marți, 17 noiembrie).
În următorul meci pe care-l va susține Farul, Chico nu va juca, după ce ieri a acumulat al patrulea cartonaș galben. Altfel, de astăzi, portarul Vlas se va pregăti cu echipa a doua.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Stire din Sport : "Marinarii" își primesc banii până marți
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Sport : "Marinarii" caută a patra victorie la rând
Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Constantin Stamate s-a întors la Farul
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Sport : Tunete și fulgere peste "Arcul de Triumf"
Pagina a fost generata in 0.5764 secunde