Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud

Au și danezii Green-ul lor

502
Au și danezii Green-ul lor - 002572981e2eebd53b48809982cd3684.jpg
Ca și portarul Angliei, în meciul cu SUA, fundașul Poulsen a gafat, ieri, în disputa Danemarca - Olanda, deschizând, cu un autogol, drumul spre victorie al "Portocalei mecanice".

Victorie cu 2-0 (S. Poulsen 46 autogol, Kuyt 85) pentru Olanda în primul meci de la Mondial, ieri, la Johannesburg, cu Danemarca, în grupa E.
Danezii au fost mai periculoși în prima parte (Bendtner, Romedahl, Kahlenberg), dar repriza secundă au început-o practic de la 0-1, după autogolul de toată frumusețea al fundașului stânga Simon Poulsen (min. 46), care a intervenit stângaci cu capul la o centrare, mingea a șters și spatele lui Agger și a intrat în poartă. Olanda a condus apoi meciul clar, a avut și alte ocazii (van Persie, Sneijder - bară), în minutul 85 Kuyt a făcut 2-0, iar Afellay a ratat în minutul 88 pentru 3-0.
Au jucat: Olanda (selecționer, Bert Van Marwijk): Stekelenburg - van der Wiel, Heitinga, Mathijsen, van Bronckhorst (cpt.) - van der Vaart (67 Elia), van Bommel, de Jong (88 De Zeeuw) - Kuyt, van Persie (77 Afellay), Sneijder; Danemarca (selec-ționer, Morten Olsen): Sorensen - Jacobsen, Agger, Kjaer, S. Poul-
sen - C. Poulsen, Kahlenberg (74 Eriksen), Enevoldsen (57 Gronkjaer) - Rommedahl, Bendtner (63 Beckmann), Jorgensen (cpt.).
În al doilea meci de ieri din grupa E, la Bloemfontein, Japonia - Camerun 1-0 (Honda, min. 39).

Germania a făcut scor cu Australia
Australia a fost un sparring-partner cum nu se poate mai nimerit pentru un debut convingător al Germaniei, care a câștigat cu 4-0 (2-0) partida de la Durban, contând pentru grupa D. Au înscris Podolski (8), Klose (26), Muller (68) și Cacau (70). Și așa facilă, misiunea germanilor s-a simplificat și mai mult în minutul 56, când australianul Cahill a primit cartonaș roșu. Scorul de 4-0, care a suit "Panzerul" pe primul loc în grupă, a fost cel mai categoric din primele opt meciuri ale Mondialului.
Selecționerul german Joachim Low a jucat cu: Neuer - Lahm (cpt.), Friedrich, Mertesacker, Badstuber - Schweinsteiger, Khedira - Muller, Ozil (74 Gomez), Podolski (81 Marin) - Klose (69 Cacau).
Clasament grupa D: 1. Germania - 3p (4-0), 2. Ghana - 3p (1-0), 3. Serbia - 0p (0-1), 4. Australia - 0p (0-4). În etapa viitoare, Germania va întâlni Serbia, vineri, 18 iunie, iar o zi mai târziu Australia va da piept cu Ghana.

l l l

Aseară, în grupa F, campioana en-titre Italia nu a reușit decât un egal, 1-1 (De Rossi 63 / Alcaraz 39) cu Paraguay, în primul meci de la Mondial al celor două echipe.

Programul de astăzi
Grupa F: Noua Zeelandă - Slovacia (Rustenburg, ora 14,30, TVR1)
Grupa G: Coasta de Fildeș - Portugalia (Port Elizabeth, 17, TVR1)
Grupa G: Brazilia - Coreea de Nord (Johannesburg, ora 21,30, TVR1)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Iunie 2010
Stire din Sport : E timpul Africii!
Pagina a fost generata in 0.3023 secunde