Audierile de la TAS s-au încheiat! Simona Halep: ”Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren”

402
Audierile de la TAS s-au încheiat! Simona Halep: ”Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren” - audieri-halep-final-1707496739.jpg

Articole de la același autor

Audierile în procesul dintre Simona Halep (32 de ani) și Agenția Națională de Integritate a Tenisului (ITIA) s-au încheiat.


După două zile în care nu a putut spune nimic, Halep a oferit vineri, primele declarații la finalul audierilor. Fostul lider mondial s-a arătat încrezătoare că-și va dovedi nevinovăția, însă nu știe când va primi verdictul final de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.


Simona Halep, după procesul de la TAS: ”Nu știe nimeni când va veni verdictul”


”Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată.


Îmi doresc și aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a transmis Simona Halep, potrivit gsp.ro.


Verdictul final în cazul Simonei Halep ar putea fi făcut public la trei luni de la încheierea audierilor, ceea ce înseamnă începutul lunii mai.


Chiar înaintea audierilor, Halep a luat o hotărâre neașteptată pentru unii: a ales să fie judecată de un ”arbitru” american, deși avea și opțiunea unui român. Probabil însă că a vrut să evite orice speculație în acest sens.
Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania) sunt cei trei judecători care se ocupă de procesul dintre Halep și ITIA.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7205 secunde