O modificare legislativă mult așteptată

Autoritățile locale vor putea investi în sport fără frica de DNA!

261
Autoritățile locale vor putea investi în sport fără frica de DNA! - autoritatile-1474646623.jpg

Articole de la același autor

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, la "Dezbaterea Strategiei de Dezvoltare a Sportului în România 2016-2032", organizată de MTS, că Guvernul dorește modificarea legislației astfel încât autoritățile locale să poată investi în sport, inclusiv în cel profesionist. 


"Dorim să modificăm legislația astfel încât să permitem autorităților locale să vină cu bani în sport. O comunitate să poată să dea bani pentru un anumit sport. Inclusiv pentru sport profesio-nist, dacă vrea comunitatea respectivă. Am sute de primării care spun că vor să aibă un sport de care să se ocupe, dar să li se ofere această ocazie", a spus vicepremierul Vasile Dîncu. 


În cadrul dezbaterii, care a avut loc la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Dîncu a propus un Cod al Sportului care să reunească frag-mente din mai multe acte normative. Codul Sportului ar urma să fie realizat de o comisie interministerială îm-preună cu reprezentanți ai federațiilor, cluburilor și COSR. 


"Eu vreau să propun un Cod al Sportului în care să adunăm toate legile, pentru că avem tot felul de fragmente din legi care nu sunt corelate. Și să le adunăm pe toate într-o singură lege, iar pe aceasta să o discutăm într-o comisie interminis-terială din care să facă parte mari sportivi, repre-zentanți ai federațiilor, ai MTS, ai COSR, ai mișcării de tineret, ai cluburilor, plus cineva de la Minis-terul de Finanțe, Ministerul Administrației, Sănătate, Educație și așa mai departe. 


Și dacă noi o să lăsăm o lege în Parlament, vă spun că nu o să o strice nimeni. Putem da și o ordonanță ca să intre imediat. Dar să știm că asta înseamnă ceva pentru sport pe care l-am gândit toți", a explicat vicepremierul, citat de Agerpres. 


Ministerul Tineretului și Sportului va face, în perioada următoare, un in-ventar al banilor publici cheltuiți în sport în ultima perioadă. 


"I-am cerut doamnei ministru Elisabeta Lipă ca, anul acesta, să facem un inventar al modului în care cheltuim banii din sport. Atât de puțini cât dă statul. Să vedem cât cheltuim și pe ce cheltuim. Ce se întâmplă acum în sport este doar o bătălie pentru banii de la stat între federații. Este bătălia pentru a împărți plăcinta aia mică. Dar plăcinta se va micșora continuu dacă nu vor veni rezultate", a adăugat Dîncu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Decembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : China anunță o investiție uriașă
Pagina a fost generata in 0.3305 secunde