Federația Română de Box organizează, în perioada 23 septembrie - 1 octombrie, la Brezoi (jud. Vâlcea), cursul pentru arbitri continentali 1 stea AIBA. Din partea forului internațional, lectori vor fi Luiz Boselli, din Brazilia, și Pat Fiacco, din Canada.
Această acțiune a fost salutată de către fostul mare arbitru constănțean de box Suat Ibraim.
"Boxul românesc a rămas în urmă și din cauză că nu am mai avut nici mulți arbitri de valoare. «Cavalerii în alb» sunt parte integrantă a spectacolului din ring, ei sunt cei care decid cine câștigă lupta. Mă bucur să aud că federația a inițiat un astfel de curs, cu invitați de prestigiu din străinătate. E un pas înainte, sper să urmeze și alții", a declarat, pentru "Cuget Liber", Suat Ibraim.
Finala Campionatului Național de box pentru tineret, programată la Brezoi, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, a fost devansată cu o zi. Participanții la competiție, printre care și pugiliștii constănțeni, sosesc sâmbătă, 24 septembrie, iar prima gală va avea loc duminică, 25 septembrie.
Modificarea a fost dictată de cerința AIBA, privind calendarul cursului pentru arbitrii continentali 1 stea AIBA, programat cu prilejul acestei competiții.