Mihai Nistor și-a făcut "încălzirea" pentru JO de la Rio

369
Mihai Nistor și-a făcut

Articole de la același autor

Singurul pugilist care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio, Mihai Nistor, a obținut, sâmbătă, o victorie importantă în finala turneului internațional "Centura de Aur", ce a avut loc la Iași.

Supergreul român (+91 kg) l-a învins pe croatul Filip Hrgovic, scor 2-1, într-una din cele mai antrenante partide la această competiție. Hrgovic este campion european en titre și a dat o replică pe măsură. La Rio, Nistor și Hrgovic ar putea fi capi de serie, astfel că s-ar putea întâlni doar în fazele finale ale concursului.

"În mare măsură, sunt mulțumit de competiție, nivelul a fost foarte ridicat, cu zece sportivi calificați la Jocurile Olimpice. Dintre aceștia, opt au fost în finale. Victoria lui Nistor a fost principalul nostru obiectiv și a fost obținută. Am însă și o mare nemulțumire, legată de reprezentarea românilor. Ne plângem că nu avem competiții acasă, pentru a ne putea verifica, dar acum, când a existat acest turneu internațional la Iași, au venit numai zece boxeri români. Extrem de puțini! Nu aveau decât costuri de transport, restul fiind asigurat de noi. Dar vom avea timp să ne aplecăm asupra acestor probleme după Jocurile Olimpice de la Rio", a declarat președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6629 secunde