Lucrătorii români ieftini nu atrag investitorii

Menținerea salariilor din economia privată la un nivel cât mai scăzut poate fi considerată o politică de stat în Ro-mânia. De-a lungul anilor, reprezentanții Guvernului și ai BNR s-au pronunțat în dese rânduri împotriva creșterilor salariale din acest sector, invocând tot felul de motive, și au acționat în consecință. Argumentul lor forte este că - vezi Doamne! - țara poate atrage investitorii doar prin oferta de forță de muncă ieftină.

Guvernul Cioloș nu este străin de această filozofie. În urmă cu câteva zile, Costin Grigore Borc, viceprim-ministru și ministru al Economiei, a reluat, într-o dezbatere pe un post de televiziune, teza atragerii investitorilor prin oferta de lucrători ieftini.

Evoluția investițiilor străine din Ro-mânia îi contrazice pe guvernanți. În ciuda faptului că avem cele mai mici salarii din Europa, fiind întrecuți doar de Bulgaria, stăm cel mai prost la capitolul investițiilor străine. Aceasta dovedește că altele sunt elementele de atractivitate pentru investitori, respectiv: existența unei forțe de muncă superior calificată și disciplinată, o fiscalitate redusă, în special cea aferentă muncii, un climat de afaceri stabil și previzibil, un mediu concurențial corect, transparență și respect din partea instituțiilor statului, căi de comunicații rapide și sigure, funcționarea statului de drept.

Multe dintre aceste condiții cerute de investitori, România nu le poate oferi. Nivelul de pregătire al lucrătorilor este în continuă scădere, iar mare parte dintre tineri sunt școliți în specialități fără căutare pe piață, Drept dovadă la începutul acestui an, economia națională raporta 54.700 de locuri de muncă libere, deși existau 436.242 de șomeri declarați.

Firmele din țara noastră plătesc contribuții de 23,1% aferente salariilor, peste media la nivel mondial, de 20,5% din salariu. Legislația fiscală este extrem de instabilă, iar numărul de taxe, impozite și obligații fiscale și parafiscale este copleșitor.

Agenții economici se confruntă cu un sistem de stat supraponderal, bugeto-fag, birocratic, ineficient și corupt. Sistemul investițiilor din bani publici este netransparent și cu dedicație. Cât despre căile de comunicații, ce să mai vorbim. Avem cel mai mic număr de kilometri de autostradă din Europa, cele mai proaste șosele, iar rețeaua de cale ferată e un dezastru.

Este o rușine națională că infrastructura și suprastructura economiei au ajuns în asemenea hal de degradare, încât singura atracție pe care le-o mai putem oferi investitorilor este mâna de lucru ieftină.

Ani la rând, românilor li s-a spus că nu se pot majora salariile fără o creștere corespunzătoare a productivității muncii. Deși avem, astăzi, numeroase companii românești în care productivitatea muncii este ca în Occident, salariile au rămas ca în… România. Este cazul multor unități din extracția și prelucrarea petro-lului, producția de energie electrică, IT și comunicații, industria auto, industria materialelor de construcții, finanțe - bănci și chiar comerț.

Evoluția dramatică a pieței interne a forței de muncă, din ultimii 20 de ani, a demonstrat că sistemul de salarizare nu reușește să își mai îndeplinească funcțiile socio-economice. Nu asigură nici măcar stabilitatea lucrătorilor în companii. Ce să mai vorbim de rolul pe care ar trebui să îl joace în stimularea productivității muncii, a calității ori a creativității.

Exportul masiv de competențe din economia națională și criza de lucrători calificați din unele sectoare sunt consecința acestui sistem de salarizare disfuncțional, care, de nu va fi reformat, va avea consecințe dezastruoase asupra evoluției întregii societăți.

Românii au înțeles, de multă vreme, că singura cale de a obține salarii occidentale este să plece după ele, în… Occident. Nici atunci nu au garanția că vor fi plătiți la fel ca englezii, francezii, olandezii sau americanii. Întotdeauna vor exista patroni care să spună că românii trebuie să rămână ceea ce sunt: o forță de muncă ieftină.