Box / Bogdan Juratoni, calificat în sferturile Mondialelor din Kazahstan

92
< 1 min citire
Box / Bogdan Juratoni, calificat în sferturile Mondialelor din Kazahstan - bogdanjuratoni-1382369657.jpg
Pugilistul român Bogdan Juratoni s-a calificat luni în sferturile de finală ale categoriei 75 kg, la Campionatele Mondiale de box amator de la Almatîi (Kazahstan), după ce l-a învins la puncte (decizie în unanimitate, 3-0) pe polonezul Michal Kowalczyk, transmite Agerpres.ro.
Juratoni, medaliat cu bronz la ediția trecută a Mondialelor (Baku 2011) și vicecampion anul acesta la Minsk, s-a impus clar în lupta cu polonezul, care a fost numărat de două ori (în reprizele a doua și a treia).
Bogdan Juratoni a devenit al doilea favorit al categoriei, după ce principalul cap de serie (brazilianul Esquiva Florentino) a fost eliminat, iar miercuri, în sferturi, românul va boxa cu kazahul Janibek Alimhanuli (N. 6), victorios prin KO tehnic în repriza a treia (accidentarea adversarului) în fața mexicanului Juan Mercado. Al doilea favorit al categoriei, ucraineanul Dmitro Mitrofanov, a pierdut și el în optimi.
Marți, în optimile categoriei +91 kg, Mihai Nistor va lupta cu germanul Erik Pfeifer. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0537 secunde