EHF European League, turul 2 preliminar, manşa I

Calificarea se joacă! HC Dobrogea Sud, remiză în euro-duelul cu Sporting Lisabona

298
Calificarea se joacă! HC Dobrogea Sud, remiză în euro-duelul cu Sporting Lisabona - calificarea-1600871264.jpg

Articole de la același autor

HC Dobrogea Sud a încheiat la egalitate, scor 27-27, partida cu Sporting Lisabona, contând pentru prima manșă a turului 2 preliminar al EHF European League. Chiar dacă nu a învins, formaţia constănţeană păstrează încă şanse de calificare în grupele competiţiei.

Disputat fără spectatori, din cauza pandemiei Covid-19, marţi seară, la Sala Sporturilor, meciul dintre HC Dobrogea Sud şi Sporting Lisabona a fost unul echilibrat, în care mult timp s-a mers cap la cap, dar şi foarte aspru, cu câte cinci eliminări de fiecare parte.

În prima repriză, ambele echipe s-au aflat pe rând la conducere, portughezii trecând în avantaj de două „lungimi” (10-8) abia în min. 18. Constanţa a revenit în joc, însă finalul primei părţi a aparţinut tot oaspeţilor, care, profitând de cele două eliminări din tabăra dobrogeană, au marcat două goluri consecutive, iar tabela indica la pauză 16-14 pentru Sporting.

De la cabine, handbaliştii antrenaţi de Djordje Cirkovic au ieşit foarte determinaţi, iar acest lucru s-a văzut imediat. După o serie excelentă de cinci goluri la rând, HCDS s-a desprins la 19-16 (min. 40) şi 21-17 (min. 45), ţinându-i la distanţă pe lusitani, până la 22-19, totul pe fondul unui joc foarte bun în apărare.

Din păcate, în ultimele 15 minute, handbaliştii constănţeni s-au întrecut în erori individuale, pase în aut, interceptate şi multe ratări, astfel că oaspeţii au egalat, 22-22 (min. 49), şi chiar au preluat conducerea, Ionuţ Nistor consfinţind finalmente remiza, 27-27, în ultimul minut.

Pentru HCDS, au marcat: Nistor (10), Komogorov (5), Buricea, Nikolic (câte 3), Șandru, Simovic, Radojevic, Chikovani, Onur Ersin, Susanu (câte 1).

„Trebuie să eliminăm prostiile”

În urma acestui rezultat, Sporting are acum prima șansă de calificare, însă constănţenii anunţă că îşi vor vinde scump pielea în returul ce se va juca, pe 29 septembrie, la Lisabona.

„Am un gust amar, pentru că am revenit de la -2 la pauză la +4, asta înseamnă +6 parțial pentru noi. Și nu am știut să ținem de acest rezultat, ne-am grăbit în momentele acelea. O calificare în grupe se obține de cei care greșesc mai puțin. Iar noi am făcut multe greșeli tehnice: mingi direct în aut, în mâna adversarului, contraatac gol! Sunt greșeli care trebuie eliminate. Am întâlnit o echipă foarte bună, dar nu de nebătut. Am avut momente mult mai bune decât ei, dar se vede că încă nu avem omogenitate.

Vom face analiza video a jocului, trebuie să eliminăm prostiile și să mergem să ne batem la Lisabona. O calificare se obține doar cu caractere puternice”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, „veteranul” George Buricea.

La rândul său, portarul Dan Vasile, intrat după pauză şi cu un procent bun de intervenţii reuşite - 33%, este de părere că soarta calificării încă nu s-a decis.

„A fost un meci foarte greu, cu o echipă care a plecat favorită. Dar, cu toate greșelile pe care le-am făcut, le-am ținut piept până în ultimul minut. Sperăm și credem că avem o șansă bună la ei acasă. Calificarea rămâne deschisă, vom spera până în ultima secundă acolo și vom dat tot ce avem mai bun”, a declarat goalkeeper-ul constănţean.

XXX

Echipa masculină de handbal AHC Potaissa Turda a terminat la egalitate, scor 35-35 (15-17), partida cu Fenix Toulouse Handball (Franţa), disputată, marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a turului al doilea preliminar al EHF European League.

Manşa secundă se va juca la Toulouse, pe 29 septembrie. Învingătoarea se va califica în grupele competiţiei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2744 secunde