Canada, victorie la loteria penalty-urilor

339
< 1 min citire
Canada, victorie la loteria penalty-urilor - bbb-1628276502.jpg
Echipa de fotbal feminin a Canadei a devenit vineri campioană olimpică după ce a învins în finală Suedia la lovituri de departajare, cu 3-2, scorul fiind 1-1 la capătul a 120 de minute.
Julia Grosso a transformat lovitura de departajare decisivă, după ce ambele echipe rataseră câte trei penalty-uri consecutive.
Suedia, învinsă de Germania în finala de la Rio 2016, a deschis scorul în minutul 34 prin atacantul Stina Blackstenius. Jessie Fleming a egalat transformând un penalty în minutul 67.
După cum s-a anunţat, finala Canada - Suedia s-a disputat mai târziu decât era programat iniţial şi a fost mutată la Yokohama, ca urmare a faptului că în Tokyo erau aşteptate temperaturi spre pragul caniculei,
Echipa Statelor Unite a obţinut joi medalia de bronz, după ce a trecut de Australia cu 4-3.
Selecţionata Mexicului a cucerit medaliile de bronz în turneul masculin de fotbal, vineri, după ce a învins echipa ţării gazdă, Japonia, cu 3-1 în finala mică.
Brazilia, campioana olimpică en titre, va întâlni Spania, sâmbătă, în meciul pentru aur.
Sursa: Agerpres

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0377 secunde