CEO KMG International, ales vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere

149

Articole de la același autor

Directorul general al grupului KMG International, Zhanat Tussupbekov, a fost ales vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere, în cadrul congresului general ce a avut loc, zilele trecute, în Bangkok, Thailanda. Acesta deține și funcția de președinte al Federației Kazahe de Haltere, de-monstrând abilități extraordinare de coordonare a activităților de promovare a Jocurilor Olimpice de la Rio. În același timp, Zhanat Tussupbekov a implementat un set de politici care au ajutat la dezvoltarea activităților sportive în țări în care federațiile de haltere necesită asistență. 


În plus, Tussupbekov a primit aprecieri pentru realizările sale în Kazahstan în privința inițiativelor anti-doping, implicarea copiilor în activități sportive și îmbunătățirea condițiilor de antrenament.


Din anul 2012, kazahul deține funcția de Chief Executive Officer al grupului KMG International N.V., specializată în industria petrolului și gazelor, fiind în același timp și membru în Consiliul de Administrație al acesteia. Compania sa a raportat rezultate financiare record în ultimii ani, fiind una din cele mai de succes companii petroliere din România și unul din principalii jucători în regiunea Mării Negre și Zona Mediteraneană. 


KMG International este un susținător loial al federațiilor naționale de haltere din România, Georgia și Kazahstan. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2694 secunde