Canotorii vizează calificarea la JO 2012

Cinci echipaje românești participă la Campionatele Mondiale

399
România participă cu cinci echipaje - trei de fete și două de băieți - la ediția 2011 a Campionatului Mondial de canotaj, competiție găzduită de localitatea slovenă Bled, în perioada 28 august - 4 septembrie, criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2012.

În întrecerile feminine, România este reprezentată de Camelia Lupașcu și Nicoleta Albu (dublu rame fără cârmaci), Cristina Grigoraș, Irina Dorneanu, Cristina Ilie, Ioana Crăciun (4 vâsle), Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia, Maria Bursuc, Nicoleta Albu, Adelina Cojocaru, Andreea Boghian, Camelia Lupașcu, Eniko Mironcic, Teodora Gidoiu (8+1).

În competiția masculină, două echipaje vor trage pentru tricolor: Ionuț Minea și Aurelian Stoica (dublu rame fără cârmaci), Valentin Piticariu, Ionel Strungaru, Cristi Pîrghie, Alexandru Palamariu (4 rame fără cârmaci).

Antrenorii lotului de canotaj sunt Mircea Roman, Marlena Zagoni și Vasile Măstăcan.

În afară de medalii, concurenții au ca miză și calificarea la JO 2012. Cele mai multe locuri, 11, sunt disponibile în proba de 4 fără cârmaci, câte 7 la 2 rame fără cârmaci și dublu rame fără cârmaci, și 5 la 8+1.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6569 secunde