Cine crede Peniu că este cel mai puternic adversar al Viitorului

656
1 min citire
Cine crede Peniu că este cel mai puternic adversar al Viitorului - paulpeniu-1325697450.jpg
FC Viitorul va susține examenul maturității în returul Ligii a II-a la fotbal, după ce, la finalul turului, se găsește în fotoliul de lider.
Președintele Academiei "Gheorghe Hagi", Paul Peniu, a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că cel mai puternic adversar pentru FC Viitorul în retur este Delta Tulcea. "După părerea mea, cel mai puternic adversar în lupta pentru promovare este Delta Tulcea. În schimb, Săgeata Năvodari se confruntă cu probleme extrem de serioase, pe care trebuie să le rezolve rapid pentru a putea ține pasul cu pozițiile fruntașe", a spus Peniu. Acesta a vorbit și despre atuurile Viitorului în lupta pentru promovare. "Chiar dacă în componența lotului sunt jucători tineri, aceștia au dovedit, în tur, maturitate în joc și s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Sunt convins că și în partea a doua a campionatului ei se vor concentra și vor face față presiunii pentru a duce la bun sfârșit lupta pentru îndeplinirea obiectivului principal. Nu va fi însă ușor, fiindcă toate echipele vor juca cu cuțitul la os și nu există meciuri ușoare", a explicat Peniu.
Pe data de 9 ianuarie, va avea loc reunirea lotului Viitorului, în vederea demarării pregătirilor pentru returul Ligii a II-a. În perioada 20 ianuarie - 3 februarie, elevii lui Cătălin Anghel vor susține, în Antalya (Turcia), primul stagiu de pregătire din străinătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Decembrie 2011
Stire din Sport : Săpunaru ar putea pleca de la FC Porto
Pagina a fost generata in 0.0379 secunde