Clubul Sportiv Nautic Român primește "botezul" la Cupa 1 Iunie

1955
Clubul Sportiv Nautic Român primește
Cea mai tânără structură sportivă din Constanța, Clubul Sportiv Nautic Român, se pregătește să-și primească "botezul". Înființată în urmă cu doar câteva zile, gruparea condusă de Dan Mihăescu este destinată exclusiv sporturilor pe apă.
Prima secție este cea de yachting, care a fost deja afiliată la federația română de specialitate. Vor urma, cât de curând, secțiile de kaiac-canoe și canotaj, iar la anul, cea de pescuit sportiv.
"Încă de la început, dorința noastră a fost de a sprijini sportul de performanță. S-a ivit și conjunctura favorabilă, așa că ideea a fost pusă în practică. Cartierul general va fi instalat la Techirghiol, în baza unui parteneriat semnat cu primăria din localitate. Am ales să îi antrenăm pe sportivi pe lacul Techirghiol, pentru că, spre deosebire de Siutghiol, acesta nu îngheață niciodată. Așadar, putem ieși fără probleme pe apă și în sezonul rece", a declarat, în cadrul conferinței de presă de ieri, de la Complexul Sport, Dan Mihăescu.
Clubul Sportiv Nautic Român va bifa prima participare într-o competiție cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, când va organiza Cupa 1 Iunie la yachting. Concursul velierelor va avea loc sâmbătă, 29 mai, pe lacul Techirghiol, unde se vor întrece 12 ambarcațiuni la Clasa Optimist și patru la Clasa Cadet. În total, 20 de copii se vor alinia la start, programat la ora 11.00.
"Este o premieră absolută să aducem veliere la Techirghiol. Vor fi trei regate, sperăm să fie un spectacol foarte frumos", a mai spus Mihăescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2481 secunde