Radu Gheorghe, despre moartea lui Vasile Luban:

"Constanța a pierdut un mare antrenor!"

573
Secretarul clubului CFR Constanța, Radu Gheorghe, a declarat, pentru "Cuget Liber", că decesul fulgerător al antrenorului Vasile Luban este o mare pierdere pentru fotbalul din această parte a țării.
"Constanța a pierdut un antrenor și un om de mare valoare. În tinerețe, a jucat fotbal la Farul, la CFR, apoi a devenit antrenor. Puțină lume își mai aduce aminte că, la celebra finală de Cupă a României, dintre Constructorul Galați (Divizia C) și Chimia Râmnicu Vâlcea (Divizia B), Vasile Luban se afla pe banca tehnică a gălățenilor. Acea finală a intrat în istorie; s-a jucat prima oară la București, scor 1-1, apoi s-a rejucat la distanță de 48 de ore și s-a terminat cu victoria Chimiei, 3-0. Din echipa vâlceană, care avea să promoveze ulterior, făceau parte mari jucători, precum Donose sau Hajdu. Dar lumea l-a uitat foarte ușor, nedrept de ușor, pe Vasile Luban. În ultimii ani, antrena juniorii Portului, deși ar fi putut conduce fără probleme echipe mai mari. Suntem alături de familia îndurerată, transmit condoleanțe în numele clubului CFR", a spus Radu Gheorghe.
Antrenorul Vasile Luban, decedat în accidentul de duminică, de pe strada Mircea cel Bătrân, va fi înmormântat astăzi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3667 secunde