Cornel Milan (tir cu arcul): „Am ratat la mustaţă calificarea Mădălinei Amăistroaie la Paris”

140
1 min citire
Cornel Milan (tir cu arcul): „Am ratat la mustaţă calificarea Mădălinei Amăistroaie la Paris” - tir-1702565885.jpg
Preşedintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul, Cornel Milan, a declarat că 2023 a fost un an destul de bun, în care s-a ratat calificarea sportivei Mădălina Amăistroaie la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.
Avem trei medalii de argint, două pe echipe şi echipe mixte şi una la individual în probele de Under-21 la Campionatul European de Field din Italia, o competiţie cu probe neolimpice. Pot spune că a fost un an destul de bun, în care am ratat la mustaţă calificarea olimpică la Campionatul Mondial din luna iulie. Avem o singură sportivă, Mădălina Amăistroaie, cu şanse reale şi destul de mari de calificare. A ratat de puţin, în sensul că a ieşit pe locul 9 la Campionatul Mondial de seniori. Dacă venea pe locul 7, aveam deja o calificare încă din luna iulie. Am plecat cu trei sportivi la începutul sezonului care aveau şanse teoretice de calificare, am plecat de la zero să zic aşa, şi în cursă a mai rămas Amăistroaie. Ea a fost singura care a avut o anumită constanţă în tot acest sezon competiţional, fiind tot timpul aproape de finală, când zic finală vorbesc de primele opt, atât la Cupe Mondiale, cât şi la Grand Prix-urile la care a participat. Ea este în cărţi pentru calificare, dar ceilalţi doi, Beatrice Miklos şi Mario Ţîmpu, au fost foarte fluctuanţi. Au avut competiţii destul de bune, dar nu îndeajuns să le permită să se califice, iar la alte competiţii s-au prezentat destul de slab", a spus Cornel Milan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0585 secunde