CSM Constanţa a pus baschetul de la malul mării pe harta sportului românesc

157
CSM Constanţa a pus baschetul de la malul mării pe harta sportului românesc - fondbaschet-1676905087.jpg

Articole de la același autor

Luna februarie a fost una incredibilă pentru baschetul constănţean. La Constanţa s-a desfăşurat Final 8-ul Cupei României la baschet masculin, iar spectacolul a fost garantat. CSM Constanţa a reuşit o performanţă remarcabilă, ajungând până în semifinalele competiţiei, după ce în sferturi a trecut de Rapid Bucureşti în urma unui meci interzis cardiacilor.

Semifinala pe care au disputat-o constănţenii în faţa celor de la CSM Oradea a fost şi ea una spectaculoasă, însă pierdută de băieţii lui Alexandru Olteanu.

Sala Sporturilor din Constanţa a fost luată cu asalt de fani la fiecare meci al constănţenilor, dar şi la celelalte.

În oraşul de la malul mării s-a creat o emulaţie rar întâlnită, mai ales pentru baschetul constănţean care nu a mai avut nimic de spus din 2005, atunci când Farul termina competiţia internă pe locul al treilea.

Baschetul constănţean respiră şi o face foarte bine. Preşedintele CSM Constanţa, Andrei Talpeş, s-a declarat extrem de încântat de organizarea competiţiei şi mai ales de felul cum s-a prezentat echipa pe care o reprezintă.

„Baschetul spectacol a pus Constanța pe harta sportului național, timp de 5 zile. Mi-a făcut o deosebită plăcere să fiu alături de copii în școli, de suporteri în tribune, de echipa mea de organizare, pe teren dar și în spatele acestuia. Acum, la final de eveniment, la rece, mă declar mulțumit. Copiii din școli, tinerii, suporterii de toate vârstele, emoțiile din tribune, bucuria jucătorilor de a atinge cea mai bună performanță, mi-au dat exact vibe-ul de care aveam nevoie să mă încarc și să pot merge mai departe. Tot ce a făcut CSM Constanța pentru acest turneu a fost pentru baschet și pentru public. Tribunele, ne motivează să fim din ce în ce mai buni. Avem de construit un viitor mai bun, e mult de muncă, vrem să creştem şi sportul pentru toți/de masă, și de performanță, să ne pregătim de o sală multifuncțională pe care oamenii să o iubească săptămână de săptămână, de o gândire strategică pentru noul stadion, de sponsori și de planuri pentru noile baze readuse în circuit pentru folosul constănțenilor. Mulțumesc, Constanța!”, a declarat Andrei Talpeş.

Echipa masculină de baschet a Constanţei va lupta în continuare pe un singur front, în Liga Naţională de Baschet Masculin, acolo unde până la acest moment nu stă rău.

CSM se află pe locul 7 în grupa din care face parte, cu doar trei victorii şi șapte înfrângeri, însă trebuie să ţinem cont de faptul că adversarele sunt extrem de puternice.

Final 8-ul Cupei României organizat la Constanţa a dovedit faptul că în oraşul de la malul mării se pot desfăşura competiţii de anvergură, iar acest lucru nu este valabil doar pentru baschet.

La rece, putem spune că performanţa celor de la CSM Constanţa a pus baschetul masculin pe harta sportului românesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3237 secunde