Federaţia Română de Box nu va boicota Mondialele din India, dar se opune prezenţei sportivilor ruşi şi belaruşi

252
Federaţia Română de Box nu va boicota Mondialele din India, dar se opune prezenţei sportivilor ruşi şi belaruşi - box-1676905033.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat pentru Agerpres, că nu va boicota Campionatele Mondiale de box feminin de la New Delhi (India), din perioada 15-31 martie, dar nu este de acord cu participarea sportivelor din Rusia şi Belarus.

O serie de ţări, printre care Statele Unite, Marea Britanie, Irlanda, Cehia, Suedia, Canada, Olanda şi Elveţia, au decis să boicoteze competiţia organizată de IBA (International Boxing Association) în India, în luna martie, din cauza participării pugilistelor din Rusia şi Belarus sub steag şi imn proprii.

Anul trecut, IBA a ridicat suspendarea pugiliştilor din Rusia şi Belarus, care pot concura acum sub steagul propriu la competiţii, în pofida recomandării CIO care a urmat invaziei Ucrainei din 24 februarie, acţiune descrisă de Rusia ca o operaţiune specială.

„Este o chestiune la care noi în momentul de faţă aplicăm regulile internaţionale. Noi ne pliem pe ceea ce decide CIO în primul rând, după care federaţia internaţională şi federaţia europeană. Din punct de vedere personal, nu sunt de acord ca boxerii din Rusia şi Belarus să poată participa. Nu cred că este oportun şi nu este corect să li se facă acest favor. La noi s-a discutat chestiunea asta şi există un punct de vedere. Categoric, România este împotriva acceptării sportivilor ruşi şi belaruşi la competiţii. Asta e poziţia politică a sportului românesc”, a spus Vasile Cîtea.

Şeful FR de Box a adăugat că nu există însă un motiv pentru a boicota această competiţie mondială feminină.

„În momentul de faţă nu avem un motiv să boicotăm Mondialele. Noi

ne-am pregătit, avem un calendar cu competiţiile cuprinse. Nu ne-a spus nimeni să nu mergem acolo, pentru că nu ştiu ce. Dar dacă India, IBA îi primeşte pe sportivii ruşi şi belaruşi, ce pot să fac eu? Eu îmi fac datoria, ca şi concurent, ca sportiv care doreşte să devin cel mai bun la competiţia respectivă”, a mai spus Cîtea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3065 secunde