CSU Neptun a câștigat și al optulea meci din Divizia A, contra Științei Bacău, scor 27-18 (13-10). Încet, încet, formația antrenată de Ion Crăciun demonstrează că merită să revină în eșalonul de elită al handbalului feminin românesc.
Cu opt victorii din tot atâtea posibile, CSU Neptun Constanța se poate lăuda cu faptul că a mai trecut de un test important în cursa pentru revenirea în Liga Națională.
Elevele lui Ion Crăciun și Florin Cazan s-au impus, ieri, pe terenul unei foste campioane a României, Știința Bacău, cu scorul de 27-18 (13-10). După o primă repriză echilibrată, în care gazdele au reușit să țină pasul, valoarea superioară a constănțencelor și-a spus cuvântul și Neptunul s-a impus clar și meritat.
"Am jucat binișor, cu unele fluctuații în timpul jocului, dar am avut și momente foarte bune. Din păcate, avem un lot foarte restrâns, jucătoare puține, iar acest lucru ne afectează. Jucăm cu câteva handbaliste 60 de minute. Uneori, trebuie să o lăsăm mai moale. Sper să mai găsim trei, patru jucătoare tinere, să încercăm să facem o echipă bună la Constanța. Va fi greu, pentru că toată lumea caută, nu numai noi, și sunt foarte greu de găsit. Ușor, ușor, lumea va vedea că acest club este unul serios și că la Constanța se muncește și se vrea performanță", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Crăciun.
CSU Neptun păstrează șefia clasamentului Seriei A a Diviziei A, fiind urmată la două puncte de HC Buzău, formație care s-a impus în deplasarea de la București, cu Rapid.
În jocul de la Bacău, marcatoarele echipei constănțene au fost: Alla Sheiko (10 goluri), Andreea Mărginean (6 g), Ana Maria Drăguț (4 g), Cristina Rusali (3 g), Daniela Arfir (3 g), Nicoleta Rusu (2 g). Au apărat: Iana Sitenko (9 intervenții salvatoare), Mihaela Petrescu (3 intervenții salvatoare). Au mai jucat: Monica Rusu - portar, Oana Ionescu, Mădălina Toma, Adina Zlăvog și Georgiana Ciuică.
Următorul meci al echipei de la malul mării este programat duminică, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Constanța, contra echipei de pe ultimul loc, Universitatea Târgoviște.