Concurs CSU Neptun pregătește programul amicalelor

288

Articole de la același autor

Conducerea CSU Neptun încearcă din răsputeri să re-susciteze echipa după retro-gradarea din Liga Națională, iar pentru asta, s-a anunțat că există inițiative de disputare a unor amicale, în viitorul apropiat, pentru ca "sirenele" lui Ion Crăciun să intre gata de acțiune în eșalonul secund al handbalului feminin românesc.
"Am luat legătura cu câteva din cluburile din apropiere, și, probabil, vom merge la un turneu, undeva în apropiere. Am vrea să jucăm cu echipele din prima ligă, care sunt mai apropiate de noi ca performanță, dar depinde și de programul lor", a declarat, directorul executiv al CSU Neptun, Paul Alexe.
Începutul campionatului se preconizează a începe pe data de 15 septembrie, cu 14 echipe în seria de est, însă, din acestea, nu se știe câte se vor înscrie.
"Sunt echipe care n-ar avea dreptul să participe, dar din cauză că în Divizia B sunt doar 2-3
echipe, acestea vor intra tot în Divizia A. Oricum, multe formații din această divizie întâmpină probleme financiare, și nu se știe câte se vor înscrie. Din fericire, acesta nu este cazul pentru noi", ne-a mai spus Alexe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4383 secunde