Divizia A la handbal feminin, Seria A, etapa a 12-a

CSU Neptun primeşte vizita echipei secunde a campioanei României

185
CSU Neptun primeşte vizita echipei secunde a campioanei României - 11-1673604562.jpg

Articole de la același autor

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa va susţine, în acest week-end, primul meci de campionat pe 2023. După eliminarea din Cupa României, jucătoarele antrenate de Lăcrămioara Ilie şi Enis Murtaza vor avea de luptat doar pe un singur front, iar următoarea adversară este CS Rapid Bucureşti II.

Meciul cu echipa secundă a campioanei României, programat sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor, în cadrul etapei a 12-a a Diviziei A, Seria A, este unul deschis oricărui rezultat, ambele combatante „zbătându-se” undeva la mijlocul clasamentului: Neptunul ocupă locul cinci, cu 18 puncte, în timp ce Rapid II este pe poziţia a şaptea, cu 12 puncte.

Litera regulamentului va fi aplicată de brigada Alin Popescu / Andrei Trică (Brăila).

Celelalte partide ale rundei se vor disputa după următorul program: sâmbătă, 14 ianuarie: CSM Unirea Slobozia - CSU Ştiinţa Bucureşti (arbitrează brigada constănţeană Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu), SCM Gloria Buzău II - ACS Unirea Dobroeşti, HC Dunărea Brăila II - ACS Spartac Bucureşti; duminică, 15 ianuarie: CS Activ Prahova Ploieşti - CSM Bucureşti II.

ACS Şc. 181 SSP Bucureşti stă.

În clasamentul seriei, lideră este CSU Ştiinţa Bucureşti (30 puncte), configuraţia podiumului fiind completată de CS Activ Prahova Ploieşti (25 p) şi CSM Unirea Slobozia (25 p, golaveraj inferior), toate cele trei echipe având drept de promovare.

XXX

Antrenorul echipei feminine de handbal CSM Bucureşti, Adrian Vasile, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţia sa este pregătită să întâlnească, sâmbătă, pe teren propriu, pe Odense, în etapa a 11-a a Grupei A a Ligii Campionilor.

„Aşteptăm cu nerăbdare să întâlnim un adversar de top, precum Odense. Cred că va fi un joc foarte interesant datorită calităţii care se regăseşte la ambele echipe. Jucăm acasă şi suntem foarte încântaţi să simţim din nou sprijinul fanilor noştri”, a declarat Adrian Vasile.

Meciul din Sala Polivalentă reprezintă a doua întâlnire dintre cele două echipe, după ce, în tur, CSM Bucureşti s-a impus pe terenul celor de la Odense, scor 31-27. Pentru „tigroaice”, ar fi a noua victorie din actuala stagiune a Ligii Campionilor.

Foto: Facebook / CSU Neptun Handbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4073 secunde