Divizia A la handbal feminin a intrat la „hibernare”, însă echipele participante în campionat nu se pot gândi încă la vacanţă. Cupa României, un turneu la fel de important, este în plină desfăşurare, iar fetele de la CSU Neptun au mari şanse să treacă de turul preliminar.
Sala Sporturilor „Narcisa Lecuşanu” din Bacău va găzdui, joi, 22 decembrie, de la ora 15.00, partida dintre echipele CS Ştiinţa Bacău şi CSU Neptun Constanţa, contând pentru turul preliminar al Cupei României la handbal feminin.
După prestaţiile în general bune din campionat, unde nu contează însă în lupta pentru promovare (locul cinci în clasamentul Seriei A), formaţia de pe litoral, antrenată de Lăcrămioara Ilie şi Enis Murtaza, porneşte cu prima şansă în faţa unui adversar modest, Ştiinţa fiind „lanterna” ierarhiei în Seria B, fără niciun punct la activ în actuala stagiune.
La CSU Neptun, va lipsi cu siguranţă una dintre jucătoarele de bază, Andreea Pintilie. După ce a revenit la începutul sezonului după o lungă perioadă de refacere în urma operaţiei la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept, Andreea a fost printre principalele marcatoare ale echipei în acest început sezon.
Din păcate, în deplasarea de la Brăila, la începutul reprizei secunde, handbalista s-a accidentat la celălalt genunchi, iar în urma analizelor amănunţite, s-a stabilit că va avea nevoie de operaţie la ligamentele genunchiului stâng, fapt pentru care nu va mai juca până la finalul sezonului.
Tehnicienii constănţeni nu vor putea conta nici pe Ariana Cercel, nici pe Ştefania Surducan, ambele cu probleme medicale, dar, chiar şi în aceste condiţii, Neptunul este - cel puţin pe hârtie - mare favorită.
Litera regulamentului va fi aplicată de brigada suceveană C. Lucaci / A. Mamciuc.
Tot joi, 22 decembrie, în aceeaşi fază a competiţiei, sunt programate alte patru meciuri: ACS Unirea Dobroeşti - ACS „Liviu Rebreanu” Turda, CSM Făgăraş - CS Activ Prahova Ploieşti, HCF Piatra Neamţ - CS Arena Târgu Mureş, CSM Deva - CSM Corona Braşov.
În devans, s-au disputat întâlnirile CSU Cluj-Napoca - CSU Universitatea de Vest Timişoara 40-19, ACS Şc. 181 SSP Bucureşti - ACS Spartac Bucureşti 32-14, CSU Oradea - CSM Unirea Slobozia 30-37, CSM Bacău - CSM Iaşi 25-21.
XXX
Campionatul Diviziei A la handbal feminin se va relua în data de 14 ianuarie, odată cu prima etapă din retur, când adversara Neptunului va fi CS Rapid Bucureşti II.
Foto: Facebook / CSU Neptun Handbal