Seminar la Hotelul Sport din Constanța

Cum se transformă un sportiv într-un manager de succes

1554
Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România și Blocul Național Sindical organizează, astăzi, de la ora 10.00, la sala de conferințe a Hotelului Sport din Constanța, seminarul de lansare a proiectului "E-learning pentru partenerii sociali".
Conform informațiilor furnizate de Mihai Orzan, consilier Sport în cadrul DJST, seminarul face parte dintr-o campanie de promovare a proiectului derulată în perioada octombrie 2010 - martie 2011, în toate regiunile de dezvoltare ale țării, și are scopul de a familiariza sportivii și partenerii sociali cu rolul și avantajele folosirii sistemului e-learning.
"Proiectul vizează crearea a peste zece cursuri de formare profesională, care vor putea fi accesate gratuit de către sportivi și parteneri sociali. În cadrul acestui sistem, cursurile vor fi realizate modular pe o platformă de e-learning și vor fi completate de o serie de întâlniri în sala de curs. Domeniile de formare identificate din analiza de nevoi sunt antreprenoriat, publicitate, imagine și branding personal, ecologia spațiilor sportive, mediere, refacere, dietă și nutriție, organizare evenimente în domeniul sportiv, management de proiecte, limbi străine, etc.", a explicat Orzan.
Finalizarea cursurilor va aduce participanților certificate de atestare recunoscute de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3005 secunde