Decizie de ultimă oră a TAS. Simona Halep se poate întoarce pe terenul de tenis

357
Decizie de ultimă oră a TAS. Simona Halep se poate întoarce pe terenul de tenis - simona-halep-1709652335.jpg

Articole de la același autor

Simona Halep a primit verdictul în cazul suspendării sale, după procesul de la TAS.


Pedeapsa pentru Simona Halep a fost redusă, de la patru ani, la nouă luni, potrivit  Antena 3 CNN.


Totodată, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei.
Decizia vine după ce Halep a fost audiată în perioada 7 - 9 februarie, într-un ultim efort de a obține anularea suspendării de patru ani din activitatea competițională, ca urmare a acuzațiilor de dopaj cu roxadustat.


Dat fiind faptul că decizia inițială de suspendare a fost dată pe 7 octombrie 2022, românca a stat deja suspendată mult peste cele 9 luni decise acum de TAS, ceea ce înseamnă că jucătoarea se poate întoarce pe terenul de tenis.
Ultimul meci de tenis al Simonei Halep a fost în august 2022, la US OPEN.


Cu toate că nu a mai jucat din cauza suspendării, Simona Halep a continuat să se antreneze în cea mai mare parte a timpului în Dubai, sperând că decizia data de TAS va fi una favorabilă și se va putea întoarce în circuit.


La două luni de la ultimul meci jucat, Simona a primit scrisoarea prin care era înștiințată că testul antidoping făcut la US Open a ieșit pozitiv și era suspendata provizoriu, iar 3 săptămâni mai târziu a fost intervievată pentru prima oară de ITIA.


Probemele au continuat însă în mai 2023, atunci când au apărut nereguli la Pașaportul Biologic. Pe 11 septembrie, anul trecut, Tribunalul de la Londra a decis să o suspende pe Simona pe o perioadă de 4 ani.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.706 secunde