Delegația World Harmony Run a adus la Constanța mesajul armoniei între popoare

1650
Delegația World Harmony Run a adus la Constanța mesajul armoniei între popoare - 46034ee1a0fa118e96d900feafd448ee.jpg

Articole de la același autor

O echipă formată din 21 de alergători, atât români, cât și străini, s-a aflat, ieri, și în orașul nostru, în cadrul periplului din România. După vizite și întâlniri la Vama Veche, 2 Mai, Mangalia și Eforie, delegația s-a oprit și la Prefectura județului Constanța, după care și-a continuat drumul spre Tulcea.

Delegația World Harmony Run (Alergarea pentru Armonie Mondială) cutreieră lumea, purtând o torță, din 1984, iar în România a ajuns prima dată în anul 2001. Grupul este format dintr-o echipă internațională și una locală, din țara pe care o străbate.
Alergătorii au intrat în România miercuri, pe la Vama Veche, iar după vizite și întâlniri la 2 Mai, Mangalia și Eforie, ieri au ajuns și în Constanța, unde, însoțiți de directorul executiv al DSJ Constanța, Elena Frîncu, și de consilierul sport DSJ Mihai Orzan (care le-au fost alături și în celelalte puncte de pe traseu), au făcut o oprire și la Prefectură, unde au fost primiți de subprefectul Aidun Curt-Mola.
"Ne-au prezentat mesajul de armonie prin sport, ne-au înmânat torța și ne-au cântat imnul asociației. Sportul, prin eleganța și educația pe care le oferă, este, categoric, o cale de încălzire și de apropiere între oameni. Am fost impresionați de această delegație și ne bucurăm că au fost oaspeții județului Constanța", a declarat, pentru "Cuget Liber", Aidun Curt-Mola.

Alergători între 24 și 60 de ani
Delegația care tranzitează România este formată din 21 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 24 și 60 de ani. 14 sunt străine, din SUA (California), Franța, Austria, Ucraina, Olanda, Moldova și Bulgaria, iar șapte din România (două din București și Tg. Mureș și câte una din Zalău, Petroșani și din Republica Moldova, dar care locuiește acum în țara noastră).
De la Constanța, alergătorii s-au îndreptat spre Tulcea, urmând a mai trece apoi prin Brăila și Galați și a pătrunde în Republica Mol-dova pe la Giurgiulești.

Primiți mereu bine în România
"Membrii World Harmony Run aleargă în aproape 150 de țări de pe toate continentele lumii, pentru a duce mesajul armoniei între popoare. Mare parte dintre cei prezenți acum au mai fost în România. Le plac foarte mult locurile acestei țări, iar primirea a fost întotdeauna excelentă. Ideea este să se întâlnească cu cât mai mulți copii și tineri, pentru a transmite mesajul lor de apropiere între oameni", ne-a spus și bucureșteanul Adrian Papuc, organizator World Harmony Run pentru România.

"Delegația World Harmony Run ne-a adus mesajul armoniei, al păcii și al libertății în gândire. Este un mesaj care vine din Irlanda, de unde a plecat în februarie. Alergătorii au trecut prin multe țări europene, iar acum au ajuns în România. Autoritățile locale din Limanu și Mangalia au primit mesajul binefacerii alergării, iar apoi oaspeții au înnoptat la Eforie, unde s-au întâlnit cu tinerii din tabără. Astăzi (n.n. - ieri), au ajuns la Constanța. Este o acțiune frumoasă, iar participanții de admirat. Cred însă că și noi am arătat că trăim într-un oraș în care se înțelege mesajul alergării și al armoniei, iar sportul este o valoare care ne întregește"
Elena Frîncu,
director executiv DSJ Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2401 secunde