DOSARUL TRANSFERURILOR. Ziua DECISIVĂ pentru cei opt INCULPAȚI

213
2 min citire
DOSARUL TRANSFERURILOR. Ziua DECISIVĂ pentru cei opt INCULPAȚI - transfer-1366093897.jpg
Înalta Curte de Casație și Justitie (ICCJ) reia, marți, dezbaterile în dosarul privind transferurile de jucători în care opt oameni de fotbal au fost condamnați la pedepse de la opt ani de închisoare cu executare la trei ani cu suspendare, potrivit Agerpres.
La ultimul termen al procesului, din 5 martie, instanța a amânat dezbaterile, după ce avocații au invocat faptul că nu a fost respectată procedura de citare a clubului de fotbal Oțelul Galați, parte responsabilă civilmente în această cauză.
Pe 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel București (CAB) l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe patronul clubului Rapid, George Copos.
CAB a mai decis atunci condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a finanțatorului de la Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, la patru ani de închisoare a fostului director al Clubului de Fotbal Oțelul Galați Mihai Stoica, la șapte ani de închisoare cu executare a fostului finanțator al FC Dinamo București Cristian Borcea, la opt ani de închisoare cu executare a fostului impresar Ioan Becali, la șapte ani de închisoare cu executare a impresarului Victor Becali, la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului angajat al firmei "Becali sport" Gică Popescu și la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului acționar la Clubul de Fotbal Dinamo Gheorghe Nețoiu.
Totodată, CAB a hotărât obligarea celor opt inculpați la plata unor despăgubiri către ANAF și către cluburile sportive implicate, precum și instituirea sechestru asigurător pe averile acestora pentru recuperarea prejudiciului, potrivit România Liberă.
DNA susține că faptele săvârșite de cei opt inculpați au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind "spălați" prin intermediul unor firme off-shore.
Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Conform probatoriului administrat, între Copos, Borcea, frații Becali, Pădureanu, Popescu și Nețoiu ar fi avut loc transferuri bancare din sumele sustrase, banii fiind virați reciproc în conturile personale, fără justificare, completează sursa citată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0524 secunde