Eleganţă, naturaleţe şi victorie. Simona Halep a cucerit trofeul de la Melbourne

919
Eleganţă, naturaleţe şi victorie. Simona Halep a cucerit trofeul de la Melbourne - fondhaleptriumfa-1641730816.jpg
Se spune că deseori poveştile frumoase se scriu după clipe de trudă şi momente delicate. Una dintre aceste poveşti frumoase se referă la cea mai bună tenismenă a României şi una dintre cele mai bune ale lumii, Simona Halep, cea care a început anul 2022 cum nu se putea mai bine. După un 2021 pe care Simona cu siguranţă vrea să îl uite, constănţeanca priveşte acum spre viitor şi speră să revină la forma de altădată. Şi dacă mulţi dintre noi eram resemnaţi în ceea ce priveşte cariera ei, iată că „Simo” a ţinut să ne contrazică şi să ne arate că nu şi-a spus ultimul cuvânt în tenis.

Simona Halep a participat zilele acestea la turneul WTA de la Melbourne, o competiţie pregătitoare pentru primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.

După un parcurs perfect în care şi-a demolat adversarele, printre care şi pe compatrioata noastră Gabriela Ruse, Simona a ajuns în marea finală, acolo unde avea să o întâlnească pe rusoaica Veronika Kudermetova.

Încurajată din tribune de un grup numeros de români, dar şi de fostul său antrenor Darren Cahill, Simona Halep a intrat pe teren încrezătoare şi nu a lăsat nimic la voia întâmplării.

Primul set a durat doar 35 de minute, timp în care Halep a făcut ceea ce ştie mai bine. Şi-a hărţuit adversara şi a învins-o cu 6-2. Parţialul al doilea nu a fost deloc diferit. Chiar dacă rusoaica a dat semne, la un moment dat, de revenire, Simona nu a scăpat-o din mână, s-a impus cu 6-3 şi a pus mâna pe trofeul de la Melbourne.

Inimile românilor s-au umplut de bucurie atunci când au văzut-o pe constănţeancă triumfătoare pe tărâm australian şi acest lucru s-a întâmplat doar pentru că adevăraţii suporteri ai Simonei ştiu prin câte chinuri a trecut aceasta anul trecut.

Este cel de-al 23-lea titlu cucerit de Simona în întreaga sa carieră şi totodată este primul după nu mai puţin de 15 luni.



Simona Halep: „Nu este uşor să lucraţi cu mine, dar vă mulţumesc şi haideţi să câştigăm!”


Anul 2021 a însemnat pentru Simona Halep despărţirea de antrenorul său Darren Cahill şi începerea unei colaborări cu Adrian Marcu.

Este bine cunoscut stilul dificil al Simonei în care lucrează cu echipa sa şi caracterul puternic pe care îl are, însă probabil acest lucru i-a adus performanţele pe care le-a obţinut până acum.

La finalul partidei cu Kudermetova, Halep a avut un discurs demn de o mare campioană.

„Este o plăcere să am un nou discurs aici, pe această arenă superbă. Acum câțiva ani, n-am fost învingătoare, dar m-am simțit bine. Mă bucur că am revenit aici și am jucat în fața voastră, vă mulțumesc pentru sprijin, m-ați ajutat să câștig meciuri aici. Echipei mele, vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături. Știu că nu e ușor să lucrați cu mine, dar vă mulțumesc și haideți să câștigăm în continuare, pentru că ador acest sentiment. L-am văzut pe Darren la acest meci, l-am văzut pe ecran, aș vrea să-i mulțumesc că a venit să mă urmărească. Nu mai este antrenorul meu, dar este precum familia mea. Este mereu o plăcere să vin în Australia și simt că sunt parte din Australia. Vă mulțumesc din nou” , a declarat Halep după meci.


Triumful din Australia vine într-un moment potrivit pentru Simona Halep. Constănţeanca are nevoie de încredere şi cu siguranţă după ce a ridicat trofeul de la Melbourne deasupra capului, va sta mai bine la acest capitol.

O aşteptăm pe Simona să strălucească şi la Australian Open, acolo unde a fost în două rânduri aproape să pună mâna pe trofeu. Cine ştie, aşa cum spune o veche zicală, poate a treia oară va fi cu noroc.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4088 secunde