Etapa a treia a proiectului „Şah în şcoală”, la Palatul Copiilor Constanţa

141
Etapa a treia a proiectului „Şah în şcoală”, la Palatul Copiilor Constanţa - 1-1665052717.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 8 octombrie, la Palatul Copiilor Constanţa, se va desfăşura a treia etapă a proiectului „Şah în şcoală”, promovat de Asociaţia Judeţeană de Şah Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Palatul Copiilor, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.

„Deschiderea noului an şcolar la Palatul Copiilor a demonstrat încă o dată popularitatea foarte mare a şahului în rândul elevilor. Acest concurs, organizat în săptămâna Zilei Educaţiei, se adresează copiilor din şcolile constănţene, care, conştientizând beneficiile şahului asupra dezvoltării lor generale, au ales să înveţe şi să practice acest sport într-un mod organizat”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Constanţa, prof. Claudiu Iordache.

Aproximativ 150 de elevi din învăţământul preuniversitar, care sunt înscrişi la cursurile de şah, se vor înfrunta pe parcursul a cinci runde, la timpul de joc de 5 minute + 5 secunde de fiecare jucător, între orele 10.45-15.15. Aceştia vor fi împărţiţi pe mai multe grupe, după vârstă şi nivel de cunoaştere a şahului, cu clasamente separate - fete şi băieţi.

Pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor organizatorice, concursul va avea loc în două etape: de la ora 11.00, elevii din învăţământul primar; de la ora 13.00, elevii din gimnaziu şi liceu.

Foto: Facebook / Claudiu Iordache

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5749 secunde