FC Viitorul, remiză în returul cu belgienii de la Gent. Ce spune Hagi

348
FC Viitorul, remiză în returul cu belgienii de la Gent. Ce spune Hagi - egal-1470416642.jpg

Articole de la același autor

FC Viitorul a terminat la egalitate, scor 0-0, partida retur cu KAA Gent, din turul al treilea preliminar al Europa League, însă a părăsit competiția după evoluția dezamăgitoare din Belgia, unde a fost învinsă cu 0-5. 


Partida de pe stadionul "Central" din Ovidiu a reunit garniturile secunde ale celor două formații, iar acest lucru s-a văzut și prin evoluția jocului. Fără prea multe faze de poartă, timpul s-a scurs subtil spre ceea ce se știa din partida tur: KAA Gent în play-off-ul Europa League. 


Managerul tehnic al constănțenilor, Gheorghe Hagi, s-a declarat mulțumit per-ansamblu de cum s-au desfășurat lucrurile. 


"După primul meci, am fost obligat să fac câteva schimbări. Cu riscurile pe care mi le-am asumat, cred că echipa a făcut un meci foarte bun, cu 90 de minute de la egal la egal cu Gent. Am avut și obiectiv în acest meci, să le dăm anumitor tineri posibilitatea să joace în Europa. Sunt fericit pentru ei și pentru că n-am luat gol. Sunt fericit și că n-am făcut greșelile pe care le-am făcut la Gent, când am ieșit la joc. E bine că am învățat din ele. Per-total, este un rezultat bun, cu toate că îmi pare rău că nu am marcat. Am stat bine defensiv, dacă aveam mai multă calitate, puteam să și marcăm", a declarat Hagi, la conferința de presă. 


Vineri, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a duelurilor din play-off-ul Champions League și Europa League, competiții în care sunt angrenate Astra Giurgiu și Steaua București. 


Prima care și-a aflat adversara a fost Steaua, căreia soarta i-a hărăzit cel mai puternic adversar posibil. Trupa lui Reghecampf va întâlni pe Manchester City în play-off-ul UEFA Champions League. Meciurile vor avea loc pe 16/17 august, respectiv 23/24 august. În schimb, Astra Giurgiu va juca pentru al doilea an consecutiv în compania altor englezi, West Ham United, în play-off-ul Europa League. Prima manșă se va disputa la Giurgiu, pe 18 august, iar returul la Londra, în data de 25 august. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3972 secunde