Timp de trei zile, la Braşov, au avut loc întrecerile turneului „Balkan Elite Cup Braşov 2023” la fotbal, competiţie adresată copiilor născuţi după 1 ianuarie 2011.
Printre cele 34 de participante, s-au numărat şi patru echipe ale cluburilor Academia Hagi şi Farul Constanţa: Academia Hagi Alb 2011, Academia Hagi Albastru 2011, ambele pregătite de antrenorul Bogdan Ciocănel, Farul Alb 2011 şi Farul Albastru 2011, conduse de antrenorul Florin Burcea.
Niciuna dintre cele patru formaţii constănţene nu a izbutit să pătrundă în fazele superioare ale competiţiei, cele mai bune clasări reuşindu-le Academia Hagi Alb şi Academia Hagi Albastru, care au încheiat la egalitate, pe locurile 9-10.
Din cauza timpului nefavorabil, cele patru formaţii constănţene nu au reuşit să-şi susţină meciurile de clasament programate în ultima zi de întreceri.
XXX
În etapa a 24-a a Superligii la fotbal, programată duminică, 12 februarie, de la ora 17.00, FCV Farul (locul 1, 51 p) va juca, în deplasare, cu FC Argeş (locul 13, 25 p).