Fotbal, echipa naţională / Edi Iordănescu: „Sunt pregătit pentru responsabilitatea de a reprezenta România”

111
Fotbal, echipa naţională / Edi Iordănescu: „Sunt pregătit pentru responsabilitatea de a reprezenta România” - 1-1643199139.jpg

Articole de la același autor

Prezentat oficial, într-o conferinţă de presă susținută la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, drept noul selecţioner al naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu a declarat că îşi doreşte să construiască o echipă care să strălucească şi să atingă performanţele pe care toată lumea le aşteaptă.

„Am simțit încredere în munca pe care o putem face împreună. Mulțumesc și predecesorilor mei, Cosmin Contra și Mirel Rădoi, care au lăsat lucruri bune în urma lor. Au muncit să construiască un mediu bun pentru performanță și au participat la promovarea și dezvoltarea unor jucători tineri.

Sunt bucuros, mândru și sunt pregătit pentru responsabilitatea de a reprezenta românii și România. Cu încrederea tuturor, putem construi o echipă care să strălucească și care poate produce performanțele pe care cu toții le așteaptă”, a spus Edward Iordănescu.

În vârstă de 43 de ani, Iordănescu a semnat un contract valabil până la finalul campaniei de calificare la EURO 2024, incluzând eventuale jocuri de play-off, cu prelungire automată în cazul calificării la turneul final, informează Federaţia Română de Fotbal.

„Edward Iordănescu are misiunea de a readuce echipa națională în elita fotbalului european. Elementele principale care au contat în luarea acestei decizii au fost determinarea, disponibilitatea și dorința de a reuși. Toate acestea le-am regăsit în totalitate la Edward Iordănescu, la acestea se adaugă experiența de antrenor pe care a acumulat-o în carieră, spiritul său analitic, cunoașterea la zi a fotbalului la zi și a lucrat cu jucători care sunt în circuitul naționalei.

Suntem siguri că va avea capacitatea să construiască o echipă națională competitivă, de succes, de care să fim cu toții mândri! Selecționerul are un obiectiv principal, calificarea la EURO 2024, și un obiectiv intermediar, câștigarea grupei din Liga Națiunilor”, a declarat, la rândul său, președintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

De-a lungul timpului, Edward Iordănescu le-a mai pregătit pe FC Vaslui, ASA Tg. Mureș, Pandurii Tg. Jiu, ȚSKA Sofia, Astra, CFR Cluj, Gaz Metan și FCSB. Are în palmares o Supercupă a României și un titlu de campion, ambele cu CFR Cluj.

Noul selecționer va debuta pe banca naționalei odată cu cele două meciuri amicale din luna martie, pe 25, la București, cu Grecia, și pe 29, la Netanya, cu Israel.

Pentru naționala României, va urma parcursul din Liga Națiunilor:

- 4 iunie 2022: Muntenegru - România (ora 21.45)

- 7 iunie 2022: Bosnia-Herțegovina - România (ora 21.45)

- 11 iunie 2022: România - Finlanda (ora 21.45)

- 14 iunie 2022: România - Muntenegru (ora 21.45)

- 23 septembrie 2022: Finlanda - România (ora 21.45)

- 26 septembrie 2022: România - Bosnia-Herțegovina (ora 21.45).

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1342 secunde